Lira

Kinnorul, numit în circa 42 de locuri, era cel mai probabil o liră, nu o harfă: o cutie de rezonanță de lemn jos, două brațe unite de o traversă și coarde de mațe de oaie întinse între ele. Câte coarde avea nu se știe. Multe Biblii englezești, între ele BSB, îl numesc adesea „harp” (harfă), așa că „harfa lui David” era cel mai probabil o liră; Biblia 1914 îl numește de obicei „alăută”. Facerea îl numește pe Iubal tatăl tuturor celor ce cântă din harfă și din fluier (Facerea 4:21; în Biblia 1914, cel ce „a izvodit canonul și lăuta”), iar o pictură dintr-un mormânt egiptean de la Beni Hasan, de pe la 1900 î.Hr., arată un semit călător care duce o liră.

Lira era destul de ușoară ca s-o poți purta oriunde. Tânărul David era deja cunoscut ca un cântăreț iscusit și cânta din ea pentru împăratul Saul ca să-i aline tulburarea (1 Împărați 16:23); nu se știe sigur dacă se cânta cu un plectru sau cu degetele goale. Psalmul 80:2 vorbește despre „psaltire înfrumusețată cu alăută” (în BSB, harfa și lira cu sunet plăcut). Se cânta din ea la despărțiri, la ospețe și la procesiuni, dar și în templu, iar în exil, spune Psalmul 136, cântăreții și-au atârnat harfele în sălcii. Lire apar încă pe monedele evreiești din răscoala lui Bar Kokhba (132–135 d.Hr.).