Plugarul

Cei mai mulți israeliți trăiau din pământ, iar plugarul și familia lui făceau cea mai mare parte a muncii. Ogoarele noi trebuiau curățate de copaci, pietre și spini, iar coastele dealurilor erau făcute în terase. O pereche de boi trăgea un plug simplu de lemn, care spărgea doar 10–13 cm (4–5 inci) de pământ; când a intrat în folosință fierul, vârful a fost îmbrăcat cu el, iar israeliții au trebuit odată să-și ducă fierele plugurilor la filisteni ca să le ascută (1 Împărați 13:20). Plugarul mâna boii cu un țepuș ascuțit. Se semăna cu mâna la începutul ploilor de toamnă.

Secerișul începea când se terminau ploile: întâi orzul, în aprilie–mai, apoi grâul, în mai–iunie. Grânele erau tăiate cu secera, legate în snopi și duse la arie, un loc deschis pe o înălțime. Acolo boii călcau paiele sau trăgeau peste ele o sanie grea; apoi plugarul arunca totul în aer cu furca, iar vântul lua pleava, în timp ce grăunțele cădeau la picioarele lui. Cantitățile mici erau bătute cu un băț, cum a făcut Rut cu orzul ei. Săracii aveau voie să adune ce lăsau secerătorii (Rut 2).