Pildele 17

1Mai bună este o bucată de pâine cu dulceață în pace, decât casa plină de multe bunătăți, și decât jertfe nedrepte cu vrajbă.

2Sluga cu minte stăpânește pre stăpânii cei neînțelepți, și împarte părți între frați.

3Precum se lămurește în cuptor aurul și argintul; așà inimile cele alese dela Domnul.

4Cel rău ascultă de limba călcătorilor de lege; iar dreptul nu se uită la buzele mincinoase.

5Cel ce râde de sărac, mânie pre cel ce l-au făcut pre el; iar cel ce-l miluește se va miluì; cel ce’i pare bine de cel ce piere, nu va fi fără de vină.

6Cununa bătrânilor sunt fiii fiilor, și lauda fiilor sunt părinții lor. Celui credincios toată lumea îi este câștigare; iar celui necredincios nici un ban.

7Nu sunt cuvioase celui nebun buzele drepte, nici celui drept buzele mincinoase.

8Plata darurilor este învățătura la cei ce se țin cu dânsa, și ori încotro se întorc îi îndreptează pre ei.

9Cel ce acopere strâmbătățile caută prieteșug; iar cel ce urăște a le acoperì desparte prietenii și casnicii.

10Groaza umilește inima înțeleptului; iar cel neînțelept bătut fiind nu simte.

11Pricini scornește tot cel rău; iar Domnul înger nemilostiv va trimite lui.

12Cade purtarea de grije pre omul cel înțelept; iar cei nepricepuți cugetă rele.

13Cel ce răsplătește rele pentru bune, nu se va mutà răul din casa lui.

14Putere dă cuvintelor începerea dreptății; iar împerecherea și răsboiul merge înaintea scumpetei.

15Cel ce judecă pre cel drept a fi strâmb, și pre cel strâmb a fi drept, necurat este și urît înaintea lui Dumnezeu.

16Pentruce sunt avuții celui neînțelept? Că a dobândì înțelepciune cel rău la inimă, nu va puteà.

17Cel ce’și face casă înaltă, caută sfărâmare. Și cel ce se lenevește a învățà va cădeà în rele.

18În toată vremea să aibi tu prieten, frații în nevoi de treabă să fie, că pentru aceea se fac.

19Omul fără de minte bate în palme și se veselește luiș, ca și chezașul ce ià în chezășie pe prietenul său.

20Cel iubitor de păcate se bucură de vrăjbi și cei ce’și înalță ușile sale, caută surpare.

21Cel cu inima vârtoasă nu va aflà bunătăți, și omul cel ce lezne își schimbă limba va cădeà în rele; și inima de nebun durere este celui ce o are.

22Nu se veselește tatăl de fiul cel neînvățat; iar fiul înțelept veselește pre muma sa.

23Inima veselă bună vieață face; iar omului trist i se usucă oasele.

24Căile celui ce ià daruri cu nedreptate în sânuri, nu sporesc, și cel necurat se abate din căile dreptății.

25Față înțelegătoare este a omului înțelept; iar ochii nebunului la marginile pământului.

26Mânie tatălui este fiul nebun, și durere celei ce l-a născut pre el.

27A păgubì pre omul drept nu este bine, nici este cu cuviință a sfătuì rău asupra puternicilor drepți.

28Cel ce oprește a grăì cuvântul greu, cu minte este; și omul cel ce rabdă mult, este înțelept.

29Cel ce nu știe, de va întrebà de înțelepciune, înțelepciune i se va socotì; și cel ce se face pre sine mut, înțelept se va socotì a fi.