BOR 1914 · Capitolul 2 / 31
Pildele 2
1Fiule! De vei primì graiurile mele, și de vei ascunde poruncile mele la tine,
2Va auzì urechea ta înțelepciunea, și vei lipì inima ta de cunoștință, și o vei pune fiului tău spre învățătură.
3Că de vei chemà înțelepciunea, și de vei dà glasul tău cunoștinții,
4Și de o vei căutà pre dânsa ca argintul, și de o vei cercà ca comorile,
5Atunci vei cunoaște frica Domnului, și cunoștința lui Dumnezeu vei aflà.
6Că Domnul dă înțelepciune, și dela fața lui iese cunoștința și știința.
7Și adună vistierie celor ce lucrează mântuire, și apără mergerea lor.
8Ca să păzească căile dreptăților, și calea celor ce se tem de dânsul o va păzì.
9Atunci vei cunoaște dreptatea și judecata, și vei face toate căile bune.
10Că de va venì înțelepciunea în cugetul tău, și simțirea sufletului tău bună a fi ți se va păreà.
11Sfatul bun te va păzì, și cugetul drept te va apărà.
12Ca să te izbăvească de calea rea, și de omul ce nu grăește nimic de crezut.
13O! Cei ce au lăsat căile cele drepte, și umblă în căite întunerecului.
14Cei ce se veselesc de rele, și se bucură de răzvrătirea rea.
15Ale cărora cărări sunt întoarse, și strâmbe umbletele lor.
16Aceia te vor depărtà dela calea dreaptă, și te vor înstreinà dela gândul bun.
17Fiule! Să nu te apuce pre tine sfatul rău, carele lasă învățătura tinereților și uită legea lui Dumnezeu.
18Că ș-a pus lângă moarte casa sa, și lângă iad cu pământenii cărările sale.
19Toți cei ce umblă pre dânsa nu se vor întoarce, nici vor ajunge la cărări drepte, că nu-i vor apucà pre ei anii vieții.
20Că de ar fi umblat pre căi bune, ar fi aflat cărările dreptății netede.
21Că cei buni vor lăcuì pământul, și cei cuvioși vor rămâneà pre el.
22Iar căile celor necredincioși vor pierì de pre pământ, și cei fărădelege vor pierì de pre dânsul.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org