Bible Explorer

Biblia › Pildele › 3

BOR 1914 · Capitolul 3 / 31

Pildele 3

1Fiule! Nu uità legile mele, și cuvintele mele să le păzească inima ta.

2Că lungimea vieții și anii zilelor, și pace vor adaoge ție.

3Milostenia și credința să nu-ți lipsească, înfășură-le pre ele împrejurul grumazilor tăi, și le scrie pre lespezile inimei tale, și vei aflà har

4Și să gândești bune înaintea Domnului și a oamenilor.

5Fii nădăjduind cu toată inima spre Dumnezeu, iar cu înțelepciunea ta nu te mărì.

6Întru toate căile tale să o cunoști pre dânsa, ca să îndrepteze căile tale.

7Nu fii înțelept întru tine singur, ci te teme de Dumnezeu și te ferește de tot răul.

8Atunci va fi vindecare trupului tău și odihnă oaselor tale.

9Cinstește pre Domnul din ostenelele tale cele drepte, și-i dă lui pârgă din toate rodurile tale cele drepte.

10Ca să se umple jitnițele tale de mulțime de grâu, și să se verse teascurile tale de vin.

11Fiule! Nu defăimà învățăturile Domnului, nici slăbì fiind certat de dânsul.

12Că pre carele iubește Domnul, îl ceartă și bate pre tot fiul pre carele primește.

13Fericit este omul, carele a aflat înțelepciunea și muritorul, carele a cunoscut știința.

14Că mai bună este neguțătoria aceștia, decât vistieriile aurului și ale argintului.

15Că mai scumpă este decât pietrile cele de mult preț, nu stă ei nimic împrotivă ce este rău, cunoscută este tuturor celor ce se apropie de ea, și tot ce este scump nu este ei vrednic.

16Lungimea zilelor și anii vieții sunt în dreapta ei, și în stânga ei bogăție și mărire, și din gura ei iese dreptatea; legea și mila pre limbă le poartă.

17Căile ei sunt căi bune, și toate cărările ei cu pace.

18Pom de vieață este tuturor celor ce se lipesc de dânsa, și celor ce se reazemă de ea ca pre Domnul întemeiați.

19Dumnezeu cu înțelepciunea a întemeiat pământul, și au gătit cerurile cu priceperea.

20Întru cunoștința lui adâncurile s’au deschis, și norii au izvorît apă.

21Fiule! Să nu treci, ci păzește sfatul meu și gândul.

22Ca să fie viu sufletul tău, și să fie har împrejurul grumazului tău, și va fi vindecare trupului tău, și purtare de grije de oasele tale.

23Ca să umble în pace având nădejde în toate căile tale, și ca să nu se poticnească piciorul tău.

24Că de vei ședeà, fără de frică vei fì, și de vei dormì, dulce vei dormì.

25Și nu te vei teme de frica, ce va venì asupră-ți, nici de năvălirile necredincioșilor cele împresurătoare

26Că Domnul va fì întru toate căile tale, și va întărì piciorul tău, ca să nu te clătești.

27Nu te lepădà a face bine celui lipsit, când poate a ajutà mâna ta.

28Nu zice: du-te și să te întorci și mâine îți voiu dà, putând tu face bine, că nu știi ce va aduce ziua ce vine.

29Nu meșteșugì rele asupra prietenului tău, carele vine de aiurea și nădăjduește spre tine.

30Nu fii iubitor de vrajbă împrotiva omului în zadar, ca să nu-ți facă ție cevà rău.

31Nu-ți agonisi ocările oamenilor răi, nici urmà căilor lor.

32Că necurat este înaintea Domnului tot călcătorul de lege, și cu cei drepți nu se împreună.

33Blestemul Domnului în casele celor necredincioși, iar curțile drepților bine se cuvintează.

34Domnul mândrilor le stă împrotivă, iar celor smeriți le dă dar.

35Cei înțelepți vor moștenì mărire, iar cei necredincioși au înălțat ocară.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org