Argintul

Argintul era cunoscut în Orientul Apropiat cam din 4000–3000 î.Hr. Era scos din minereu — Iov spune că „este loc argintului unde se face” (Iov 28:1) — și curățat într-un creuzet, uneori de mai multe ori, ca să se îndepărteze zgura. Înainte de folosirea monedelor, argintul era banul obișnuit: bucățile de argint se cântăreau pe cântar față de o greutate etalon, iar cuvântul ebraic pentru argint, kesef, înseamnă și bani. Avraam a cântărit 400 de sicli de argint pentru peștera Macpela (Facerea 23:16), iar frații lui Iosif l-au vândut pentru douăzeci de sicli (Facerea 37:28).

Argintul era o măsură a bogăției, o pradă de război obișnuită și un material pentru cupe, podoabe și coroane; Iosif avea o cupă de argint (Facerea 44:2). În domnia lui Solomon, spune Biblia, „argintul nu erà băgat în seamă” (3 Împărați 10:22), se pare pentru că era atât de mult. Biblia numește adesea argintul înaintea aurului, după o părere dintr-o vreme când aurul era prețuit mai puțin. Argintarii băteau cu ciocanul trâmbițe (Numerii 10:2) și piese pentru cort, iar la Efes argintarul Dimitrie făcea temple mici de argint ale Artemidei (Faptele Apostolilor 19:24). Lui Iuda i s-au plătit treizeci de arginți (Matei 26:15).