Cântăreții și muzicanții leviți

După Paralipomene, David i-a rânduit pe leviți ca muzicanți ai templului: 4.000 dintre ei trebuiau să laude „cu instrumentele pe care le-am făcut” (1 Paralipomene 23:5). Trei familii îi conduceau — ale lui Asaf, Heman și Iedutun (numit și Etan), câte una din fiecare dintre cele trei neamuri de leviți. Împreună cu rudele lor, 288 de bărbați „învățați a cântà Domnului”, „iscusiți”, au fost împărțiți prin sorți în 24 de cete de câte doisprezece, „cel mic, și cel mare”, dascăl ca și ucenic (1 Paralipomene 25:7–8). Muzicanții erau scutiți de alte slujbe, pentru că erau de slujbă zi și noapte (1 Paralipomene 9:33). Heman avea paisprezece fii și trei fiice.

Numele familiilor au rămas. Al lui Asaf stă în titlurile Psalmilor 49 și 72–82, iar al lui Iedutun în Psalmii 38, 61 și 76. Printre cei întorși din Babilon erau 128 de cântăreți, urmași ai lui Asaf (Esdra 2:41), iar cântăreții și-au zidit sate în jurul Ierusalimului (Neemia 12:29). Iscusința lor era prețuită și în afară: o inscripție a lui Sanherib înșiră muzicanți și muziciene printre birul trimis de Iezechia la Ninive. După tradiția rabinică de mai târziu, la fiecare slujbă a templului cântau cel puțin doisprezece leviți.