Înțelepciunea lui Solomon 7

1Sunt și eu om muritor asemenea tuturor din neamul celui dintâiu zidit din pământ.

2Și în pântecele maicii mele m’am închipuit, în vreme de zece luni închiegatu-m’am în sânge din sămânță bărbătească și cu somn de dulceață împreunându-se.

3Și după ce m’am născut, am tras aerul cel de obște, și asemenea pătimaș am căzut pre acest pământ.

4Glasul cel dintâiu, ca și al tuturor celorlalți mi-a fost plânsul, în scutece am fost hrănit și cu griji.

5Că nici un împărat n’a avut alt început al nașterii.

6Ci una este intrarea tuturor în vieață și ieșirea asemenea.

7Pentru aceea m’am rugat și minte mi s’a dat mie, chiemat-am și a venit întru mine duhul înțelepciunii.

8Mai mult o am ales pre ea, decât schiptrurile și scaunele.

9Și bogățiea întru nimic o am socotit asemănând’o cu ea.

10Nici piatra scumpă nu o am asemănat cu ea, că tot aurul asemănat cu ea ca puțin nisip este, și argintul înaintea ei ca tina se va socotì.

11Mai mult decât sănătatea și frumusețea o am iubit pre ea, și o am ales pre ea să o am în loc de lumină, că nestinsă este lumina ei.

12Și mi-au venit mie toate bunătățile împreună cu ea, și nenumărată bogăție prin mâinile ei, și m’am veselit de toate, că înțelepciunea le povățuește pre ele, și nu știeam că ea este născătoarea acestora.

13Și fără de vicleșug o am învățat, și fără de pizmă dau și avuțiea ei nu o ascunz.

14Că este comoară nesfârșită oamenilor, cu care cei ce se folosesc, se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile învățăturii.

15Mie mi-au dat Dumnezeu să grăesc după gândul meu, și să cuget cum se cade de cele ce se dau, că el este povățuitorul înțelepciunei și îndreptătorul înțelepților.

16Că în mâna lui suntem și noi și cuvintele noastre, și toată înțelepciunea și știința lucrurilor.

17Că el mi-au dat mie cunoștință adevărată de cele ce sunt, ca să știu tocmirea lumii și lucrarea stihiilor,

18Începutul și sfârșitul și mijlocul vremilor, schimbările timpurilor și mutările vremilor, cursurile anilor, și rânduiala stelelor,

19Firile dobitoacelor și mâniile hiarelor, puterea vânturilor și gândurile oamenilor, osebirile odraslelor și tăria rădăcinilor;

20Și toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, că m’a învățat înțelepciunea, meștera tuturor.

21Că este într’însa duh de înțelegere, sfânt, curat, de multe feluri, supțire, mișcător, strălucit, nespurcat, luminat, fără de patimă, iubitor de bine, ascuțit, neoprit, de bine făcător.

22Iubitor de oameni, adevărat, statornic, fără de frică, atotputernic, a toate văzător, și care răzbate pre toate duhurile cele înțelegătoare, curate și foarte supțiri.

23Că decât toată mișcarea, mai mișcătoare este înțelepciunea, și pătrunde și încape prin toate pentru curățiea sa.

24Că este aburul puterii lui Dumnezeu, și curgere limpede a mărirei celui Atotputernic, pentru aceea nimic nu o întină pre ea.

25Pentrucă este strălucirea luminii cei veșnice, și oglindă curată a lucrării lui Dumnezeu, și chipul bunătății lui.

26Și fiindcă este una, toate le poate, și întru sine rămâind toate le înnoește, și prin neamuri în sufletele cele curate se mută, prieteni lui Dumnezeu și proroci întocmește.

27Că nimic nu iubește Dumnezeu, fără numai pre cel ce petrece cu înțelepciune.

28Că mai frumoasă este ea de cât soarele și decât toată orânduirea stelelor, asemănată cu lumina, mai de frunte se află ea.

29Că după lumină urmează noaptea, iar pre înțelepciune nu o biruește răutatea.