Înțelepciunea lui Solomon 11

1Făcut-au să sporească lucrurile lor prin mâna sfântului Proroc.

2Trecut-au prin pustia cea nelăcuită, și în locuri neumblate au întins corturi.

3Stătut-au împrotiva vrăjmașilor, și asupra împrotivnicilor, și au izbândit.

4Însetoșat-au și te-au chemat pre tine, și s’au dat lor apă din piatră colțurată și astâmpărare setei din piatră vârtoasă.

5Că prin care s’au pedepsit vrăjmașii lor, prin acelea ei în lipsă au luat faceri de bine.

6Că în locul izvorului celui deapururea al rîului celui curgător, care s’a fost turburat cu sânge,

7Spre dovedirea poruncii cei omorâtoare de prunci, le-ai dat lor apă de ajuns nenădăjduind ei.

8Arătând prin setea cea de atunci, cum ai muncit pre vrăjmași.

9Căci când s’au ispitit, măcar că cu milă se certau, au cunoscut, că cu mâniea au fost judecați cei necredincioși, și s’au pedepsit.

10Că pre aceștia ca un părinte dojenindu’i i-ai cercat; iar pre aceia ca un împărat năsâlnic osândindu’i i-ai ispitit.

11Și cei ce erau de față și cei departe într’un chip se chinuiau.

12Că îndoită durere i-au cuprins pre ei și suspin și aducerea aminte de lucrurile cele trecute.

13Că auzind, că cu pedepsele sale s’au făcut acelora bine, ș’au adus aminte de Domnul.

14Că pre care mai nainte lepădat și de batjocură l-au avut, mai pre urmă s’au minunat de el, nu asemenea cu cei drepți, însetoșind ei.

15Și pentru gândurile cele neînțelegătoare ale strâmbătății lor, întru care rătăcind cinsteau jivinele cele necuvântătoare și jigănii de nimic, trimis-ai asupra lor mulțime de hiare necuvântătoare, ca să facă izbândă.

16Ca să știe, că prin care lucruri păcătuește cinevà, prin acelea se și pedepsește.

17Nu erà cu anevoie mâinii tale cei atotputernică, care a zidit lumea din nimica, a trimite asupra lor mulțime de urși și lei îndrăzneți,

18Sau hiare de curând născute, necunoscute, pline de mânie, sau care slobod foc când suflă, sau care ca vântul suflă fum, sau care fulgeră din ochi scântei groaznice.

19A cărora nu numai vătămarea ar puteà să’i sfărâme, ci și vederea spăimântându’i, să’i piarză.

20Și fără de acestea, cu o suflare puteà să cază gonindu-se ei de dreptate, și vânturându-se de vântul puterii tale; ci toate cu măsură și cu număr și cu cumpănă le-ai rânduit.

21Că tu pururea ai putere mare, și tăriei brațului tău cine va stà împrotivă?

22Că, ca plecarea cumpenei este toată lumea înaintea ta, și ca picătura de rouă cea de dimineața ce se pogoară pre pământ.

23Și miluești pre toți, că toate le poți, și treci cu vederea greșalele oamenilor, ca să se pocăiască.

24Pentrucă iubești toate cele ce sunt, și de nimic din cele ce ai făcut nu te scârbești, că nimic n’ai făcut, care să urăști.

25Și cum ar fì rămas cevà de n’ai fì vrut tu? Sau cum s’ar țineà, cei ce nu s’au chemat dela tine?

26Ci ierți tuturor, că toate ale tale sunt Stăpâne iubitorule de suflete.