Înțelepciunea lui Solomon 16

1Drept aceea pentru unele ca acestea după vrednicie s’au pedepsit, și prin mulțime de jigănii s’au chinuit.

2Și în locul pedepsei aceea bine ai făcut poporului tău, căruia când a poftit gustare nouă, hrană le-ai gătit prepelițe.

3Că aceia, poftind hrană, pentru cele ce li s’au arătat și li s’au trimis, și dela pofta cea de lipsă să se întoarcă; iar aceștia puțin lipsindu-se, hrană nouă au gustat.

4Că se cădeà celor ce făceau tirănie să le vie lipsă de care să nu poată scăpà; iar acestora numai să li se arate, cum se chinuiau vrăjmașii lor.

5Căci și când a venit preste ei înfricoșată mânie a hiarelor, și prin mușcarea șerpilor celor cumpliți se prăpădeau.

6Ci nu până în sfârșit a rămas mâniea ta; dar numai ca să se învețe, în puțină vreme s’au turburat, având semnul mântuirii, ca să’și aducă aminte de porunca legii tale.

7Că cei ce se întorceau, nu prin ceea ce vedeau se mântuiau, ci prin tine Mântuitorul tuturor.

8Și prin aceasta ai arătat vrăjmașilor noștri, că tu ești cel ce mântuești de tot răul.

9Că pre aceia i-au omorît mușcările lăcustelor și ale muștelor și nu s’a aflat leac sufletului lor, că vrednici erau cu unele ca acestea a se pedepsì;

10Iar pre fii tăi nici dinții bălaurilor celor veninați nu i-au biruit, căci mila ta viind i-a vindecat pre ei.

11Că spre aducerea aminte de cuvintele tale se împungeau și degrab se mântuiau, ca nu căzând întru adâncă uitare să fie înstreinați de facerea ta de bine.

12Că nici iarbă, nici unsoare nu i-a vindecat pre ei, ci cuvântul tău Doamne, cel ce toate le vindecă.

13Că tu stăpânești preste vieață și preste moarte și pogori la porțile iadului și iar ridici.

14Și omul ucide cu răutatea sa, și ieșind duhul nu se va întoarce, nici va aduce îndărăt sufletul cel luat.

15Iar de mâna ta nu este cu putință a scăpà.

16Că păgânii cari s’au lepădat a te ștì pre tine, cu puterea brațului tău au fost bătuți cu ploi streine și cu grindine și de ploi gonindu-se neîncetat, și de foc mistuindu-se.

17Că ce este mai minunat, mai mult ardea focul în apă, care toate le stinge, pentrucă lumea este apărătoare celor drepți.

18Că uneori se îmblânzeà para focului, ca să nu arză pre hiarele cele trimise asupra celor necredincioși, și ei văzând să cunoască că cu judecata lui Dumnezeu se gonesc.

19Iar alte ori și în apă mai mult decât este puterea focului ardeà, ca să strice roadele pământului celui nedrept.

20Că cu hrană îngerească ai hrănit pre poporul tău și pâine gata ai trimis lor din cer fără de osteneală, care aveà toată dulceața după toată plăcerea gustului.

21Că sfatul tău a arătat către fii dulceața ta și precum pofteà cel ce o mâncà, așà se făceà, precum fiecine voià.

22Iar zăpada și ghiața răbdà focul și nu se topeà, ca să cunoască că focul cel arzător care străluceà în zăpadă și în ploi, a mistuit rodurile vrăjmașilor.

23Și iarăș acelaș foc, ca să se hrănească drepții și-a uitat puterea sa.

24Pentrucă făptura slujind ție celui ce o ai făcut, se întinde spre pedeapsă asupra celor nedrepți, și se slobozește spre facerea de bine pentru cei ce nădăjduesc spre tine.

25Pentru aceea și atunci spre toate mutându-se, darului tău celui a toate hrănitor slujeà, spre vrerea celor ce se rugau.

26Ca să învețe pre fiii tăi, cari i-ai iubit Doamne, că nu nașterile roadelor hrănesc pre om, ci cuvântul tău ține pre cei ce cred ție.

27Că ceea ce nu se stricà de foc, de puțină rază a soarelui încălzindu-se se topeà.

28Ca, cunoscut să fie, că mai înainte de soare trebue a mânecà spre mulțămita ta, și la răsăritul luminei a se rugà ție.

29Că nădejdea celui nemulțămitor, ca ghiața de iarnă se va topì, și va curge ca apa cea de nici o treabă.