Biblia › Înțelepciunea lui Solomon › 10
BOR 1914 · Capitolul 10 / 19
Înțelepciunea lui Solomon 10
1Aceasta pre părintele lumii, cel întâiu plăsmuit, care singur au fost făcut, l-a păzit.
2Și l-au scos pre el din căderea sa, și i-au dat lui putere să stăpânească preste toate.
3Și depărtându-se dela ea cel nedrept cu urgiea sa, și cu mânia cea ucigătoare de frate, a pierit.
4Pentru care, când a înnecat apa pământul, iarăș a mântuit înțelepciunea, prin lemn prost pre cel drept cârmuind.
5Aceasta și întru unirea răutății neamurilor celor împreunate a cunoscut pre cel drept și l-a păzit pre el fără de prihană lui Dumnezeu, și cu mila cea mare a Fiului celui tare l-a păzit.
6Aceasta pre cel drept, care a fugit când au pierit cei necredincioși, l-a mântuit din focul care s’a pogorît preste cele cinci cetăți.
7A cărei răutăți mărturie este încă pământul cel pustiu, care fumă, și pomii lui roduri fără de folos odrăslesc, și stâlpul cel de sare, care este mormântul sufletului celui necredincios.
8Că nebăgând seamă de înțelepciune, nu numai s’a păgubit a cunoaște cele bune, ci și pomenirea nebuniei sale a lăsat în vieața aceasta, ca nici cu lucrurile, care a păcătuit, să nu se poată ascunde;
9Iar înțelepciunea a scos din nevoi pre cei ce i-au slujit ei.
10Aceasta pre dreptul cel ce fugeà de mâniea fratelui său l-a povățuit pre căi drepte și i-a arătat împărăția lui Dumnezeu, și i-a dat cunoștința celor sfinte și l-a sporit pre el întru necazuri, și a înmulțit ostenelele lui.
11Întru lăcomiea, celor ce’l stăpâneau pre el, a stătut de față și l-a îmbogățit pre el.
12Păzitu-l-a pre el de vrăjmași, și de cei ce’l pândeau l-a apărat și biruință tare i-a dat lui, ca să cunoască, că decât toate este mai tare bunacredință.
13Aceasta pre dreptul cel vândut nu l-a părăsit, ci de păcat l-a mântuit.
14Pogorîtu-s’a cu el în groapă, și în legături nu l-a lăsat pre el, până i-a dat schiptrul împărăției și putere preste cei ce’l tiraniseau pre el, și mincinoși a arătat pre cei ce au grăit rău de el și i-a dat lui mărire veșnică.
15Aceasta pre poporul cel cuvios și sămânța cea nevinovată, l-a izbăvit dela neamul celor ce’i necăjeà.
16Intrat-a în sufletul robului Domnului și a stătut împrotiva împăraților celor groaznici, cu minuni și cu semne.
17Dat-a celor cuvioși plata ostenelelor lor, povățuitu-i-a pre ei în cale minunată și le-a fost lor ziua acoperemânt și noaptea lumină de stele.
18Trecutu-i-a pre ei marea Roșie și i-a trecut prin apă multă;
19Iar pre vrăjmașii lor i-a înnecat, și din adâncul cel fără de fund i-a scos pre ei.
20Pentru aceea drepții au jefuit pre cei necredincioși, și au lăudat Doamne numele tău cel sfânt și mâna ta cea apărătoare, toți împreună cu o inimă o au lăudat.
21Că înțelepciunea a deschis gura muților și limbile pruncilor le-a făcut vorbitoare.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org