Înțelepciunea lui Solomon 18

1Și la cuvioșii tăi mare lumină erà, al cărora glasul îl auzià, iar chipul nu’l vedeà.

2Și pentrucă nu pătimiau și ei acelea, îi fericeà pre ei, și mulțimea pentrucă nu’și izbândesc pentru asuprelele cele mai dinainte și se rugau să’i ierte de relele ce le-au fost făcut.

3Pentru care le-ai dat lor stâlp de foc arzător, care să’i povățuiască întru acea călătorie neștiută, și soare fără de stricăciune ai dat acestei călătorii iubitoare de cinste.

4Că vrednici erau aceia a se lipsì de lumină și a se păzì întru întunerec, cei ce au păzit pre fiii tăi închiși, prin cari trebuià să se deà veacului nestricata lumină a legii.

5Și când s’au sfătuit ei să omoare pruncii celor cuvioși, un fiu s’a pus afară, și s’a mântuit, spre mustrarea lor le-ai luat lor mulțimea fiilor, și pre toți odată i-ai pierdut în apă mare.

6Noaptea aceea mai ’nainte a fost cunoscută părinților noștri, ca, cu adevărat să știe la ce jurământuri au crezut, și nădăjduind întru acelea, să se veselească.

7Iar poporul tău a văzut și mântuirea celor drepți și pierirea vrăjmașiior.

8Că precum ai pedepsit pre împrotivnici cu aceia, așà pre noi chemându-ne ne-ai mărit.

9Că întru ascuns jertfeau cuvioșii fiii celor buni, și legea Dumnezeirii într’un gând o au pus, asemenea acestora și bunătăților și primejdiilor să fie părtași sfinții, cântând laudele părinților.

10Iar strigarea cea neîntocmită a vrăjmașilor răsunà, și cu jale se purtau pruncii plângând.

11Cu aceeași pedeapsă pedepsindu-se robul și stăpânul, prostul și împăratul aceleași pătimind.

12Toți împreună chemând moartea, aveau morți nenumărați, că nu ajungeau cei vii a’i îngropà, de vreme ce într’o clipeală cea mai mare parte a neamului lor a pierit.

13Că cei ce toate nu le-au crezut pentru fermecături, când le-au pierit cei întâiu născuți au mărturisit, că poporul este fiul lui Dumnezeu.

14Că lina tăcere cuprinzând toate, și noaptea cu repedea ei curgere mijlocind.

15Cuvântul tău cel atotputernic din cer, din scaunele împărătești cumplit răsboinic în mijlocul pământului celui de pierit a sărit.

16Sabie ascuțită purtând porunca ta cea nefățarnică, și stând a umplut toate de moarte, și până la cer ajungeà, și stà pre pământ.

17Atunci îndată nălucirile visurilor groaznic i-au turburat pre ei, și înfricoșeri fără de veste au stătut asupra lor.

18Și altul aiurea zăcând jumătate mort, arătà pentru ce pricină moare.

19Că visele care i-au turburat pre ei, mai ’nainte au arătat aceasta, ca să nu piară neștiind pentru ce pătimesc rău.

20Și s’a atins și de drepți ispita morții, și au pierit mulți în pustie, ci nu îndelung a ținut mâniea.

21Că grăbind bărbatul cel nevinovat, l-a apărat arma slujbei sale rugăciunea, și îmblânzirea tămâerii aducând a stătut împrotiva mâniei, și sfârșit a pus primejdiei morții, arătându-se pre sine a fì robul tău.

22Și a biruit mulțimea nu cu tăria trupului, nici cu lucrarea armelor, ci cu cuvântul a supus pre ucigătorul, pomenind jurământurile părinților și legăturile.

23Că fiind grămadă de morți zăcând unii preste alții, stând la mijloc, a potolit mâniea și a despărțit calea cea de către cei vii.

24Că în veșmânt lung până la călcâe erà toată podoaba și mărirea părinților în săpătură de piatră cu patru rânduri, și mărirea ta preste stema capului lui.

25La acestea a încetat ucigătorul, și s’a temut de acestea, că numai singură ispita mâniei erà destulă.