Înțelepciunea lui Solomon 17

1Că mari sunt judecățile tale Doamne și nespuse, pentru aceea sufletele cele necertate au rătăcit.

2Că socotind să asuprească pre neamul cel sfânt cei fărădelege, legații întunerecului și legații nopței cei lungi, închizându-se cu acoperemânturi, pribegi dela purtarea de grije cea veșnică au căzut.

3Căci, când gândeau că se vor pitulà prin păcatele cele ascunse, acoperiți cu întunecatul nor al uitărei, s’au risipit spăimântați cu înfricoșare și cu năluciri turburați.

4Că nici peștera, ceea ce îi țineà pre ei, i-a păzit fără de frică, ci sunete turburându’i pre ei răsunau prin prejur, și năluciri posomorîte se arătau fețelor celor supărate.

5Și nici o putere de foc nu puteà să lumineze, nici flacărele cele strălucite ale stelelor sufereà a luminà acea întunecată noapte.

6Ci se vedeà la ei numai foc grabnic plin de frică, și speriindu-se da acea vedere ce nu se vedeà, cele ce se vedeau le socoteà a fì mai rele.

7Și batjocorile meșteșugului vrăjitoresc zăceà, și sumeția cea de mare înțelepciune, le erà lor mustrarea cu batjocură.

8Că cei ce făgăduiau că vor gonì frica și turburările dela sufletul înspăimântat, aceștia erau cuprinși de frică plină de rîs.

9Căci și când nici un lucru turburător nu’i înfricoșà pre ei, de trecere hiarelor și de șuerarea șerpilor îngrozindu-se, piereau tremurând și se lepădau a vedeà aerul, de care nicăiri nu puteau scăpà.

10Că înfricoșat lucru este, când însuș răutatea mărturisește și vinovățește; și pururea a luat cele rele țiindu-se cunoștința.

11Că nimic nu este frica, fără numai lipsirea ajutorințelor celor de la minte.

12Și când înlăuntru este mai mică așteptarea, mai mare socotește neștiința pricinei, ceea ce dă munca.

13Iar aceia cari în noaptea cea cu adevărat neputincioasă, care și din fundurile neputinciosului iad au venit, tot acelaș somn dormind.

14De o parte cu groaza nălucirilor se goniau, și de altă parte cu lipsirea sufletului slăbeau, că fără de veste și când nu așteptau le-a venit lor frică.

15Și după aceasta, ori care cădeà acolo, se păzeà închis în temnița cea fără de fier.

16Că ori plugar de erà cineva, ori păstor, ori lucrătorul dela pustie fiind apucat, răbdà această nevoie de care nu se puteà ferì.

17Pentrucă cu un lanț al întunerecului toți erau legați.

18Ori vânt șuerând, sau glasul pasărilor cel cu bun viers de pre ramurile cele dese, sau repeziș de apă mergând cu silă, sau lovitură cumplită de pietre surpate, alergare cea nevăzută a vitelor celor ce saltă, au glasul cumplitelor hiare celor ce răcnesc i-au făcut de au leșinat, au răsunarea munților, care se frânge întru sine, îi făceà să se sfârșiască de frică.

19Că toată lumea cu lumină limpede se luminà, și cu neîmpiedecate lucruri se țineà.

20Și numai la aceia s’a întins noapte grea, cari erau chipul întunerecului, celui ce va să’i primească pre ei, și ei loruși își erau mai grei decât întunerecul.