Iov 17

1Mă pierz de duh purtându-mă, mă rog să mă îngroape, și nu dobândesc.

2Mă ostenesc rugându-mă, ce voiu face? Streinii mi-au furat averile.

3Cine este acesta? Cu mâna mea să fie legat.

4Că ai ascuns inima lor de înțelepciune, pentru aceea nu-i vei înălțà pre ei.

5Unei părți se vor vestì rele, și ochii se scurg pentru fii.

6Și m’ai pus de poveste în neamuri, și de râs m’am făcut lor.

7Că s’au întunecat de mânie ochii mei, încungiurat sunt tare de către toți.

8S’au mirat de aceasta drepții, și cel drept preste cel fărădelege să se ridice.

9Și să ție cel credincios calea sa, și cel curat cu mâinile să ia îndrăsneală.

10Însă nu, ci toți vă întăriți și veniți, dar nu voiu aflà întru voi adevăr.

11Zilele mele degrab au trecut, și s’au rupt încheiturile inimii mele.

12Noaptea mi-a fost în loc de zi, lumina s’a apropieat de fața întunerecului.

13De voiu mai așteptà, iad casa mea va fì, și în ceață s’a așternut mie așternutul.

14Moartea o am chemat să-mi fie tată, și putreziciunea să-mi fie mumă și sora.

15Unde dar încă mai este mie nădejde? Au bunătățile mele le voiu vedeà?

16Au se vor pogorî cu mine în iad? Au cu toate odată în țărână ne vom pogorî?