BOR 1914 · Capitolul 1 / 42
Iov 1
1Un om oarecare erà în țara Avsitidii, căruia erà numele Iov, și erà omul acela fără de prihană, drept, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, și se fereà de tot lucrul rău.
2Și s’a născut lui șapte feciori și trei fete.
3Și erau vitele lui oi șapte mii, cămile trei mii, perechi de boi cinci sute, și cinci sute de asine ce se pășteau, și slugi multe foarte, și lucruri mari erau lui pre pământ, și erà omul acela de bun neam despre răsăritul soarelui.
4Și adunându-se feciorii lui unul la altul, făceau ospețe în toate zilele, luând împreună cu sine și pre cele trei surori ale lor, să mănânce și să beà cu dânșii.
5Și după ce se sfârșau zilele ospățului, trimeteà Iov, și-i curățeà sculându-se de dimineață, și aduceà pentru dânșii jertfe, după numărul lor, și un vițel pentru păcat, pentru sufletele lor, că ziceà Iov: ca nu cumvà să fì gândit feciorii rele spre Dumnezeu întru inimile lor, așà făceà Iov în toate zilele.
6Și a fost în ziua aceea, și iată au venit îngerii lui Dumnezeu, să steà înaintea Domnului, și a venit împreună cu dânșii și diavolul.
7Și au zis Domnul diavolului: de unde ai venit? Și răspunzând diavolul, a zis către Domnul: înconjurând pământul și străbătând cele de supt cer, iată de față sunt.
8Și au zis lui Domnul: socotit-ai în cugetul tău de robul meu Iov? Că nu este asemenea lui din cei de pre pământ, om nevinovat, drept, adevărat, temător de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău.
9Iar diavolul a răspuns, și a zis înaintea Domnului: au doar în zadar se teme Iov de Dumnezeu?
10Au nu ai ocrotit tu toate cele dinafară și cele dinlăuntru ale casei lui? Și toate cele ce sunt prin prejurul lui? Lucrurile mâinilor lui le-ai binecuvântat și dobitoacele lui le-ai înmulțit pre pământ,
11Ci trimite mâna ta și te atinge de toate câte are; nici în față te va binecuvântà.
12Atunci zise Domnul diavolului: iată toate câte are el le dau în mâna ta, dar de el să nu te atingi, și a ieșit diavolul dela Domnul.
13Și au fost într’o zi feciorii lui Iov, și fetele lui beau vin în casa fratelui lor celui mai mare.
14Și iată vestitor a venit la Iov, și a zis lui: perechile de boi arau, și asinele pășteau aproape de dânșii.
15Și venind prădătorii le-au luat, și pre slugi i-au ucis cu sabia, și scăpând eu singur, am venit să-ți spun ție.
16Încă grăind acesta, venit-a alt vestitor la Iov, și i-a zis lui: foc a căzut din cer, și a mistuit oile și pre păstori așijderea i-a ars, și scăpând eu singur, am venit să-ți spun ție.
17Încă grăind acesta, a venit alt vestitor la Iov, și i-a zis lui: Haldeii au făcut asupra noastră trei cete, și au înconjurat cămilele și le-au luat, și pre slugi i-au ucis cu sabia, și am scăpat eu singur, și am venit să-ți spun ție.
18Încă acesta grăind, alt vestitor a venit, zicând lui Iov: feciorii tăi și fetele tale mâncând și bând la feciorul tău fratele lor cel mai mare,
19Fără de veste a venit un vânt mare despre pustie, și a zguduit cele patru unghiuri ale casei, și a căzut casa preste feciorii tăi, și au murit, și am scăpat eu singur, și am venit să-ți spun ție.
20Atunci Iov sculându-se, ș’a rupt hainele sale, ș’a tuns părul capului său, și a presărat țărână preste capul său, și căzând jos s’a închinat Domnului, și a zis:
21Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voiu și întoarce acolo, Domnul au dat, Domnul au luat, cum au plăcut Domnului, așà s’au și făcut, fie numele Domnului binecuvântat.
22Întru toate acestea ce s’au întâmplat lui, n’a păcătuit Iov înaintea Domnului, nici n’a socotit neînțelepție la Dumnezeu.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org