Iov 31

1Legătură am făcut cu ochii mei, și nu voiu căutà spre fecioară.

2Și ce mi-au împărțit Dumnezeu de sus? Și ce am moștenit din cele înalte?

3Vai! Pierire este celui nedrept, și înstreinare celor ce fac fărădelege.

4Au nu va vedeà el calea mea și toate cărările mele va numărà?

5Și de am umblat cu batjocoritorii, sau de s’a grăbit piciorul meu spre vicleșug.

6Că am stat în cumpănă dreaptă, și au văzut Domnul nerăutatea mea.

7De s’a abătut piciorul meu din cale, și de a urmat ochiul lui inima mea, și de m’am atins cu mâinile mele de daruri,

8Să seamăn, și alții să mănânce, și fără de rădăcină să fiu pre pământ!

9Sau de s’a plecat inima mea la femeia altui bărbat sau de am pândit la ușile ei,

10Să placă și femeia mea altuia, și fiii mei să se smerească.

11Că iuțimea mâniei este neînfrânată a pângărì femeia altuia.

12Că foc arzător este în toate zilele, și la care vine, din rădăcină îl pierde.

13Sau de n’am băgat în seamă judecata slugii sau a slujnicii mele, când s’au judecat la mine.

14Că ce voiu face când mă va cercetà Domnul? Și când va fì întrebare, ce voiu răspunde?

15Ce este? Au nu precum eu am fost în pântece, și ei au fost? Și asemenea am fost în pântece.

16Pre cei neputincioși, cari aveau lipsă, nu i-am înșelat și ochiul văduvii n’am topit.

17De am mâncat pâinea mea singur și n’am dat și celui sărac dintr’însa.

18Că din tinerețile mele am hrănit ca un părinte, și din pântecele maicei mele am povățuit.

19Sau de am trecut pre cel gol, care pierea, și nu l-am îmbrăcat.

20Și cei neputincioși de nu m’au binecuvântat, și din tunderea mieilor mei s’au încălzit umerii lor.

21De am ridicat asupra săracului mâna cu nădejde, că mult ajutor îmi este mie.

22Să se desparță umărul meu din încheetură, și brațul meu din cot să se zdrobească.

23Că frica Domnului m’a stăpânit, și de povara lui nu voiu suferì.

24De am socotit aurul puterea mea, sau de am nădăjduit în piatră scumpă,

25Sau de m’am bucurat când mi s’a făcut avuție multă și când am pus mâna pre cele fără număr.

26Au doar nu vedeam eu cum soarele, strălucitor lipsește, și luna scade, că nu este într’însele lumină,

27Și de s’a înșelat pre ascuns inima mea, ca să pun mâna mea pre gura mea, și să o sărut.

28Și aceasta să mi se socotească, cea mai mare fărădelege, că am mințit înaintea Domnului celui înalt.

29De m’am bucurat de căderea neprietenilor mei, și de a zis inima mea bine, bine.

30Să auză urechea mea blestemul meu, și să fiu de ocară în poporul meu, defăimat.

31Și de au zis de multe ori slujnicile mele, cine ne-ar dà nouă din cărnurile lui să ne săturăm, fiind eu foarte bun.

32Și afară nu mâneà strein, și ușa mea la tot cel ce veneà, se deschideà.

33Și de am păcătuit fără de voie și am ascuns păcatul meu.

34Că nu m’am rușinat de multă mulțimea gloatei, ca să nu mărturisesc înaintea lor.

35Și de am lăsat pre cel neputincios să iasă din ușa mea cu sânul deșert de nu mă temeam.

36Cine-mi va dà auzitor? Și de nu m’am temut de mâna Domnului, și scrisoarea care aveam asupra cuivà, pre umere puind-o ca o cunună, o citeam.

37Și o rupeam sau o dam înapoi, nimic luând dela datornic.

38De a suspinat pământul vre odinioară asupra mea, sau de au plâns răzoarele lui împreună.

39Sau de am mâncat vlaga lui singur fără de preț, și de am înșelat sufletul Domnului pământului întristându-l.

40În loc de grâu să-mi răsară urzică, și în loc de orz spini, și a încetat Iov a grăì.