Iov 2

1Și a fost într’o zi, venind îngerii lui Dumnezeu să steà înaintea Domnului, venit-a și diavolul în mijlocul lor, ca să steà înaintea Domnului.

2Și au zis Domnul către diavolul: de unde vii tu? Atuncea zise diavolul înaintea Domnului: străbătând cele de supt cer și înconjurând tot pământul am venit.

3Și au zis Domnul către diavolul: luat-ai aminte spre robul meu Iov, că nu este ca dânsul din cei de pre pământ, om fără de prihană, drept, adevărat, nevinovat, temător de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul, și încă stăruește în cuvioșie, iar tu ai zis să pierzi în zadar averile lui.

4Și răspunzând diavolul, a zis către Domnul: piele pentru piele, și toate câte are omul le va dà pentru sufletul său.

5Dar nu așà, ci trimite mâna ta, și te atinge de oasele și de carnea lui, și nici în față te va binecuvântà.

6Și au zis Domnul diavolului: iată ți-l dau ție, numai de sufletul lui să te ferești.

7Și a ieșit diavolul dela fața Domnului, și a lovit pre Iov cu bubă rea dela picioare până la cap.

8Și a luat Iov un hârb de ș’a ras puroile sale, și a șezut în gunoiu afară de cetate.

9Și trecând vreme multă, zis-a către Iov femeia lui: până când vei răbdà, zicând iată voiu așteptă încă puțină vreme nădejdea mântuirei mele? Că iată a pierit pomenirea ta de pre pământ, feciorii tăi și fetele tale, durerile și chinurile pântecelui meu, cu cari în zadar m’am ostenit cu nevoință, ca vai de ei au pierit, și tu însuți în putreziciunea viermilor șezi, mâind afară supt văzduh, și eu rătăcesc ca o slujnică umblând din loc în loc și din casă în casă, așteptând până va apune soarele, ca să mă odihnesc de ostenelele, de trudele și de durerile mele, care acum mă cuprind, ci zì vre un cuvânt către Domnul, și mori.

10Iar el căutând la dânsa, a zis: pentruce ca o femeie fără de minte ai grăit? Dacă am luat cele bune din mâna Domnului, să nu răbdăm și cele rele? Întru toate acestea ce s’au întâmplat lui, n’a greșit Iov cu buzele sale înaintea lui Dumnezeu.

11Și auzind trei prieteni ai lui toate relele ce au dat preste el, a venit fiecare din țara sa la el, Elifaz împăratul Temanilor, Valdad domnul Safheilor și Sofar împăratul Mineilor, și au venit la el toți odată, ca să-l mângâe și să-l cerceteze pre el.

12Și văzându-l pre el de departe nu l-au cunoscut, și strigând cu glas mare, au plâns și ș’a rupt fiecare haina sa, și au aruncat pământ pre capetele lor.

13Au șezut lângă el șapte zile și șapte nopți, și nici unul dintre ei nu i-a grăit cuvânt, pentrucă vedea că erà rana groaznică și mare foarte.