BOR 1914 · Capitolul 30 / 42
Iov 30
1Iar acum mă batjocoresc cei mai tineri, acum mă dojenesc acei pre ai cărora părinți nu-i băgăm în seamă și nu-i socoteam vrednici să-i puiu cu câinii vitelor mele.
2Și tăria mâinilor lor erà ca o nimica înaintea mea, pentru ei au pierit sfârșitul.
3Cei ce se luptau cu lipsa și cu foametea, cei ce fugeau în locuri fără de apă, ieri necăjiți și chinuiți,
4Cei ce rodeau coaja copacilor, și rădăcina buruenilor erà hrana lor.
5Cei necinstiți și lepădați și lipsiți de tot binele, care și rădăcinile lemnelor le rodeau de foamete mare, s’au sculat asupra mea furi.
6A cărora casele erau peșteri de pietre.
7În mijlocul locurilor celor ce răsunau strigau, și supt uscături sălbatece petreceau.
8Fiii celor fără de minte și necinstiți, a cărora numele și mărirea au pierit de pre pământ.
9Iar acum eu sunt batjocură lor, și mă țin de poveste.
10Și m’au urît depărtându-se departe, și asupra feții mele au scuipat.
11Că deschizând tulba sa m’au chinuit, și au lăsat frâul înaintea mea.
12Odrasle s’au sculat deadreapta mea, întins-au picioarele lor, și au făcut preste mine cale de pierzare.
13Bătutu-s’au cărările mele, că m’au desbrăcat de veșmântul meu.
14Cu săgețile lui m’au săgetat, și face cu mine cum îi este voia, întru dureri m’am frământat.
15Întorcu-mi-se durerile, dusu-s’a ca un vânt nădejdea mea, și ca un nor mântuirea mea.
16Și acum îmi iese sufletul, și mă țin pre mine zilele durerilor.
17Noaptea oasele mi se sfărâmă și vinele mi se desfac.
18Cu multă tărie se apucă de haina mea, ca gulerul cămășii mă cuprind pre mine.
19Socotitu-m’ai pre mine ca pre pământ, și în țărână partea mea.
20Strigat-am către tine, și nu mă asculți, stătut-am și nu m’ai socotit.
21Și s’a suit preste mine fără de milă, cu mână tare m’ai bătut.
22Și m’ai încunjurat cu dureri și m’ai lepădat dela mântuirea mea.
23Că știu că moartea mă v’a surpà, căci casa atotmuritorul este pământul.
24Și o! de ași puteà pre mine să mă omor, sau să rog pre altul, ca să facă mie aceasta.
25Iar eu preste tot neputinciosul am plâns, suspinat-am când am văzut om în nevoe.
26Și când așteptam eu bunătăți, iată m’au ajuns mai multe zile de răutăți.
27Inima mea s’a înfierbântat, și nu va tăceà, apucatu-m’au zilele sărăciei.
28Suspinând am mers fără de frâu, șì am stătut întru adunare strigând.
29Și m’am făcut frate sirinilor și prieten struților.
30Pielea mea și oasele mele s’au negrit foarte, de arsură.
31Și s’a întors în jale chitara mea, și cântarea mea în plâns.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org