Bible Explorer

Biblia › Iezechiil › 29

BOR 1914 · Capitolul 29 / 48

Iezechiil 29

1În anul al doisprezecelea, în luna a zecea, în ziua dintâiu a lunei, fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând:

2Fiul omului! Întărește fața ta asupra lui Faraon împăratul Eghipetului, și prorocește asupra lui, și asupra atot Eghipetul grăește, și zi:

3Acestea zice Domnul: iată eu asupra ta Faraoane împăratul Eghipetului, balaurule cel mare, care șezi în mijlocul rîurilor Eghipetului, cel ce zici: ale mele sunt rîurile, și eu le-am făcut pre ele.

4Și eu voiu pune laț în fălcile tale, și voiu lipì peștii rîului tău la aripile tale, și te voiu scoate pre tine din mijlocul rîului tău, și pre toți peștii rîului.

5Și te voiu surpà pre tine în pripă, și pre toți peștii rîului tău, preste fața câmpului vei cădeà, și nu te vei adunà, nici te vei ocrotì, hiarelor pământului și pasărilor cerului te-am dat de mâncare.

6Și vor cunoaște toți cei ce lăcuesc în Eghipet, că eu sunt Domnul, pentrucă ai fost toiag de trestie casei lui Israil.

7Când te-a prins pre tine cu mâna sa, te-ai frânt, și când plezneà asupra sa toată mâna, și când s’a rezemat pre tine, te-ai sfărâmat, și ai frânt toate șalele lor.

8Pentru aceea acestea zice Domnul: iată eu voiu aduce asupra ta sabie și voiu pierde dela tine pre oameni și vitele.

9Și va fì pământul Eghipetului pierzare și pustiu, și vor cunoaște că eu sunt Domnul, pentrucă ai zis: ale mele sunt rîurile și eu le-am făcut pre ele.

10Pentru aceea iată eu asupra ta și asupra tuturor rîurilor tale, și voiu dà pământul Eghipetului spre pustietate și spre sabie și spre pierire dela Magdol și Siin, și până la hotarele Etiopilor.

11Nu va trece printr’însul picior de om, nici picior de vită nu va trece printr’însul, și nu se va lăcuì patruzeci de ani.

12Și voiu dà pământul Eghipetului spre pierire în mijlocul pământului celui pustiu, și cetățile lui în mijlocul cetăților celor pustiite vor fì patruzeci de ani și voiu risipì pre Eghipteni întru neamuri, și voiu vânturà pre ei prin țări.

13Că acestea zice Domnul Dumnezeu: după patruzeci de ani voiu adunà pre Ephipteni din neamurile întru care s’au risipit.

14Și voiu întoarce robia Eghiptenilor, și îi voiu așezà pre ei în pământul Faturi, în pământul din care s’au luat, și vor fì acolo începătură smerită.

15De cât toate căpeteniile va fì mai smerită, și nu se va înălțà mai mult preste neamuri, și îi voiu împuținà pre ei, ca să nu fie ei mai mulți între neamuri.

16Și mai mult nu vor fì casei lui Israil spre nădejde, aducându-le lor aminte fărădelegea, ca să’i urmeze pre ei, și vor cunoaște că eu sunt Domnul.

17Și a fost în anul al douăzeci și șaptelea, în ziua dintâiu a lunei dintâiu, fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând:

18Fiul omului! Navuhodonosor împăratul Vavilonului a făcut pre oștirea sa să slujească slujbă mare asupra Tirului, și tot capul a pleșugit, și tot umărul a smuls, și plată nu s’a dat lui, nici oștirei lui pentru Tir și pentru slujba, care a slujit preste el.

19Pentru aceea acestea zice Domnul Dumnezeu: iată eu dau lui Navuhodonosor împăratul Vavilonului pământul Eghipetului, și va luà mulțimea lui, și va prădà prăzile lui, și va jefuì jaful lui, și va fì plată oștirei lui.

20Pentru slujba lui, care a slujit asupra Tirului, dat-am lui pământul Eghipetului, acestea zice Domnul Dumnezeu.

21În ziua aceea răsărì-va corn la toată casa lui Israil și voiu dà ție gură deschisă în mijlocul lor, și vor cunoaște că eu sunt Domnul.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org