Bible Explorer

Biblia › Eșirea › 29

BOR 1914 · Capitolul 29 / 40

Eșirea 29

1Și acestea sunt, care vei face lor; vei sfințì pre dânșii, ca să slujiască ei mie.

2Vei luà din boi un vițel și doi berbeci curați, și pâini azime frământate în untdelemn, și turte nedospile unse cu untdelemn, de făină aleasă de grîu să le faci pre ele.

3Și să le pui într’o coșniță, și le vei aduce în coșniță și vițelul și cei doi berbeci.

4Și pre Aaron și pre fiii lui vei aduce la ușile cortului mărturiei, și vei spălà pre ei cu apă.

5Și luând veșmintele, vei îmbrăcà pre Aaron fratele tău cu haina cea până jos și umărarul și Engolpionul; și vei împreunà Engolpionul cu umărarul.

6Și vei pune mitra pre capul lui, și vei pune tabla sfințenii pe mitră.

7Și vei luà din untuldelemn al ungerii, și vei turnà pre capul lui, și vei unge pre dânsul.

8Și pre fiii lui vei aduce, și vei îmbrăcà pre ei cu hainele, și vei încinge pre ei cu brânele.

9Și vei pune lor chidarile, și vor fi preoți mie în veac, și vei săvârșì mâinile lui Aaron și mâinile fiilor lui.

10Și vei aduce un vițel la ușile cortului mărturiei, și vor pune Aaron și fiii lui mâinile pre capul vițelului înaintea Domnului la ușile cortului mărturiei.

11Și vei junghià vițelul înaintea Domnului la ușile cortului mărturiei.

12Și vei luà din sângele vițelului, și vei pune pe coarnele altarului cu degetul tău; iar celalt sânge îl vei turnà tot, la marginea altarului jos.

13Și vei luà toată grăsimea ce este pre pântece, și prapurul ficatului și amândoui rărunchii și seul cel de preste ei, și le vei pune pre altar.

14Iar cărnurile vițelului și pielea și balega le vei arde cu foc afară de tabără, că pentru păcat este.

15Și vei luà un berbece, și Aaron și fiii lui vor pune mâinile lor pre capul berbecelui.

16Și vei junghià berbecele, și luând sângele vei turnà pe altar împrejur.

17Și berbecele îl vei face bucățele, și vei spălà mațele și picioarele cu apă, și le vei pune deasupra bucățelelor împreună cu capul.

18Și vei aduce berbecele tot pre altar, ardere de tot Domnului întru miros de bună mireasmă, jertfă Domnului este.

19Și vei luà al doilea berbece, și va pune Aaron și fiii lui mâinile lor pre capul berbecelui.

20Și-l vei junghià și vei luà din sângele lui, și vei pune pre vârful urechii cei drepte a lui Aaron și pre vârful mâinei cei drepte și pre vârful piciorului celui drept și pre vârfurile urechilor celor drepte a fiilor lui, și pre vârfurile mâinilor drepte și pre vârfurile picioarelor drepte.

21Și vei luà din sângele care este pre altar și din untuldelemn al ungerii, și vei stropì preste Aaron și pre veșmântul lui, și preste fiii lui și preste veșmintele fiilor lui împreună cu dânsul, și se va sfințì el și haina lui și fiii lui și hainele fiilor lui cu dânsul; iar sângele berbecelui îl vei turnà pre altar împrejur.

22Și vei luà dela berbece grăsimea lui și grăsimea care acopere pântecele și prapurul ficatului și rărunchii amândoi, și grăsimea cea de preste ei și armul cel drept, că este săvârșire aceasta.

23Și o pâine din cele cu untuldelemn, și o turtă din coșnița azimelor celor puse înaintea Domnului.

24Și vei pune toate pre mâinile lui Aaron și pre mâinile fiilor lui, spre aducere osebită Domnului.

25Și le vei luà pre ele din mâinile lor, și le vei aduce pre altarul arderii de tot întru miros de bună mireazmă înaintea Domnului, jertfă este Domnului.

26Și vei luà pieptul din berbecele săvârșirei, care este a lui Aaron, și-l vei osebì pre el osebire înaintea Domnului, și va fi ție parte.

27Și vei sfințì pieptul cel osebit și armul cel osebit, care s’a luat din berbecele săvârșirei dela Aaron și dela fiii lui.

28Și va fi lui Aaron și fiilor lui lege veșnică dela fiii lui Israil, că este aceasta osebire și luare din jertfele cele de mântuire ale fiilor lui Israil, luare Domnului,

29Și haina sfintei, care este a lui Aaron va fi fiilor lui după dânsul, să se ungă ei întru acelea și să se săvârșească mâinile lor.

30Șapte zile se va îmbrăcà cu aceea preotul, care din fiii lui Israil în locul lui va intrà în cortul mărturiei să slujească în cele sfinte.

31Și vei luà berbecele săvârșirei, și vei fierbe cărnurile în loc sfânt.

32Și vor mâncà Aaron și fiii lui cărnurile berbecelui și pâinile cele din coșniță, și lângă ușile cortului mărturiei le vor mânca pre ele.

33Întru care s’au sfințit întru dânsele, ca să se săvârșească mâinile lor, să-i sfințească pre ei, și cei de alt neam să nu mănânce dintr’însele, pentrucă sunt sfinte.

34Iar de va rămâneà din cărnurile jertfei săvârșirei și din pâine până dimineața, vei arde acelea cu foc și nu se vor mâncà, că sfințire sunt.

35Și vei face lui Aaron și fiilor lui așà după toate câte am poruncit ție, în șapte zile vei săvârșì mâinile lor.

36Și vițelul cel pentru păcat îl vei face în ziua curățeniei, și vei curățì altarul când te vei sfințì tu pre el, și-l vei unge ca să-l sfințești.

37Șapte zile vei curățì altarul și-l vei sfințì și va fi altarul Sfânta Sfintelor, tot cel ce se va atinge de altar se va sfințì.

38Și acestea sunt cele ce vei face pre altar: doi miei curați de câte un an în toate zilele pre altar necurmat, jertfă necurmată.

39Un miel vei face dimineața, și al doilea miel vei face seara.

40Și a zecea parte de făină curată frământată cu untdelemn așezat, a patra parte dintr’un hin, și turnare de vin a patra parte dintr’un hin la un miel.

41Și mielul al doilea îl vei face seara după jertfa cea de dimineață și după turnarea lui, vei face spre miros de bună mireazmă jertfă Domnului.

42Jertfa cea necurmată întru neamurile voastre înaintea Domnului la ușile cortului mărturiei, întru care mă voiu arătà acolo ca să grăesc ție.

43Și voiu poruncì acolo fiilor lui Israil, și mă voiu sfințì întru slava mea.

44Și voiu sfințì cortul mărturiei și altarul și pre Aaron și pre fiii lui voiu sfințì, ca să preoțească mie.

45Și mă voiu chemà întru fiii lui Israil, și voiu fi lor Dumnezeu.

46Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, cel ce i-am scos pre ei din pământul Eghipetului, să mă chem lor, și să fiu lor Dumnezeu.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org