2 Macavei 15

1Iar Nicanor înțelegând, cum că cei ce erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua cea de odihnă, fără de nici o frică să deà răsboiu asupra lor.

2Iar Evreii, cari de nevoie mergeau cu el, ziceau: nicidecum așà sălbăticește și varvaricește să’i pierzi, ci cinstește ziua aceea, pre care mai ’nainte o au sfințit și o au cinstit cel ce vede toate.

3Iar de trei ori spurcatul acela păgân, a întrebat: au este în cer puternic, carele să fì poruncit a se țineà ziua sâmbetelor?

4Și ei răspunzând, au zis: Domnul cei viu acela este puternicul cel din cer, carele au poruncit să nu lucrezi în ziua a șaptea.

5Iar celalt a zis: și eu sunt puternic pre pământ, care poruncesc a lua arme și a plinì lucrurile împăratului, însă n’a dobândit ca să’și poată plinì răul său sfat.

6Deci Nicanor cu toată sumeția înălțându-se, socoteà să facă biruință de obște asupra lui Iuda.

7Iar Macaveiu neîncetat cu toată nădejdea credeà că va aveà ajutor dela Domnul.

8Și îndemna pre cei ce erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându’și aminte de cele mai dinainte ajutoare, care s’a făcut lor din cer, și acum să aștepte dela cel Atotputernic biruință și ajutor.

9Și’i mângâià pre ei din lege și din proroci, aducându-le aminte de răsboaiele, care mai ’nainte le-a fost făcut, mai cu osârdie pre ei i-a îmbărbătat.

10Și așà întărâtându’i pre ei cu mânie, împreună le-a arătat, cum că neamurile n’au ținut legătura, și au călcat jurământul.

11Și pre fiecare dintr’înșii nu atâta cu scuturi și cu arme îi întărea, cât cu cuvinte foarte bune îi îndemnà, spuindu-le vis vrednic de credință, prin care pre toți i-a veselit.

12Iar vederea visului într’acest chip era: cum că Onia, cel ce fusese Arhiereu, om bun, cuvios, cucernic la față și cu obiceiuri bune, și la vorbă cuvios, care din pruncie s’a fost nevoit întru toate lucrurile faptei bune, acesta cu mâinile întinse se rugà pentru toată adunarea Evreilor.

13După aceasta s’a arătat un bărbat cu căruntețe și cu mărire minunat, și prea cuvioasă mărire erà împrejurul lui.

14Și cum că a răspuns Onia și a zis: acesta este iubitorul de frați prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate.

15Și cum că Ieremia a întins dreapta și a dat lui Iuda sabie de aur, și dând i-a zis acestea:

16Ià această sfântă sabie, care este dar dela Dumnezeu, prin care vei surpà pre vrăjmași.

17Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care inimile voinicilor și spre vîrtute le puteà aprinde și a le îmbărbătà, a socotit să nu tăbărască, ci vitejește să năvălească și bărbătește să se apuce și să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentrucă și cetatea și sfintele și Biserica stă în primejdie.

18Iar de muieri și de prunci și de frați și de rudenii mai puțină grije aveà; iar frica cea mai mare și cea mai dintâiu erà lor, pentru sfințita Biserică.

19Însă cei ce erau în cetate, foarte îngrijiți erau și turburați pentru cei ce erau să deà răsboiu.

20Și toți acum așteptau judecata ce va să fie, și după ce s’au apropiat vrăjmașii și oștirea s’a rânduit, și elefanții în loc bun s’au așezat și călărimea în cornuri s’a pus.

21Iar Macaveiu văzând venirea mulțimei și gătirea armelor cea de multe feluri și sălbăticirea hiarelor, a întins mâinile spre cer și s’a rugat Domnului și păzitorului celui ce face minuni, cunoscând că nu în arme este biruința, ci precum el însuș judecă, dă celor vrednici biruință.

22Și rugându-se, așà a zis: tu Doamne ai trimis pre îngerul tău în zilele lui Ezechia împăratului Iudeii, și a ucis din tabăra lui Senahirim la o sută și optzeci și cinci de mii.

23Și acum Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică și spre cutremur.

24Ca de mărirea brațului tău să se înfricoșeze cei ce cu hulă vin asupra sfântului tău popor, și acestea zicând, a încetat.

25Iar Nicanor și cei ce erau cu el, cu trâmbițe și cu cântece veneau.

26Iar Iuda și cei ce erau cu el, cu chemare și cu rugăciuni au dat răsboiu cu vrăjmașii.

27Și cu mâinile oștindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au așternut nu mai puțin de cât treizeci și cinci de mii, foarte veselindu-se de această măreață arătare a lui Dumnezeu.

28Iar încetând dela răsboiu și cu bucurie întorcându-se, au cunoscut cum că Nicanor cu toate armele sale a căzut.

29Și făcându-se strigare și turburare, bine au cuvântat pre cel puternic cu glas părintesc.

30Și a poruncit Iuda cel ce în tot chipul erà gata și cu trupul și cu sufletul a murì pentru cetățeni, și cu vârsta sa a păzit bunăvoința către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor, și mâna cu umărul să le aducă în Ierusalim.

31Și după ce a sosit acolo și chemând pre cei de o lege cu sine, și pre preoți înaintea jertfelnicului puindu’i, a chemat pre cei ce erau în cetățue.

32Și le-a arătat capul spurcatului Nicanor și mâna celui rău hulitor, care cu sumeție o a fost întins asupra Casei cei sfinte a Atotputernicului.

33Și limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie și să o facă bucăți mărunte, și să o deà pasărilor; iar cele de răsplătirea nebuniei în preajma Bisericei, să le spânzure.

34Și toți căutând la cer, au bine cuvântat pre Domnul Dumnezeu, zicând: bine este cuvântat cel ce au păzit locul său nespurcat.

35Și capul lui Nicanor l-a spânzurat la cetățue, ca să’l vază toți, și să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.

36Și au așezat toți cu poruncă deobște, ca nicidecum să nu lase neînsemnată ziua aceasta;

37Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunei a douăsprezece, care sirienește se zice Adar, cu o zi mai ’nainte de ziua lui Mardoheu.

38Deci cele ce au fost pentru Nicanor, așà s’au întâmplat, și din vremile acelea au stăpânit Evreii cetatea, iar eu aici voiu face sfârșit cuvântului.

39Și de este bine întocmit și cum se cuvine, aceasta și eu am vrut; iar de este prostește și de mijloc, aceasta de ajuns îmi este mie.

40Că precum tot vin singur a beà, sau tot apă, împrotivnic lucru este; ci în ce chip vinul amestecat cu apă este dulce și desfătează, așà și așezarea cuvântului cu întocmirea sa veselește urechile celor ce citesc, iar aici să fie sfârșitul.