3 Macavei 1

1Iar Filopator înțelegând dela cei ce s’au întors, cum că Antioh a luat locurile cele desupt stăpânirea sa, a poruncit tuturor puterilor sale, pedestrașilor și călăreților să se strângă.

2Și luând cu sine pre sora sa Arsinoi, a mers până la locurile cele despre Rafian, unde erau tăbărîți cei ce erau cu Antioh.

3Iar oarecare Teodot gândind să facă viclenie, a luat din armele lui Ptolomeu, care mai ’nainte fusese încredințate lui, cele mai tari, și s’a dus noaptea în cortul lui Ptolomeu, ca el singur să’l omoare pre el, și într’acest chip să se risipească răsboiul.

4Ci pre acesta l-a scos Dositeu cel ce se ziceà al lui Drimil, care de neam era Judeu, iar după aceea și-a schimbat legea și s’a înstreinat de către dogmele cele părintești, acesta a făcut să se culce în cortul lui un necunoscut, căruia i s’a întâmplat de a pățit el patima aceluia.

5Iar după aceea făcându-se răsboiu tare, și lucrurile mai tari fiind la Antioh, Arsinoi umblà și rugà pre ostași cu jale și cu lacrămi, cu părul despletit, ca și pre sine și pre pruncii săi și pre muierile sale, bărbătește să le ajute, făgăduind că celor ce vor biruì, fiecăruia va dà două talere de aur.

6Și așà s’a întâmplat de mulți vrăjmași au pierit în bătaie, și mulți s’au și robit.

7Iar după ce a biruit vicleșugul acela, a socotit să meargă în cetățile cele mai de aproape, ca să le mângâe, și după ce a făcut aceasta, și a împărțit daruri capiștilor, a făcut pre cei supuși ai săi să fie cu inimă bună.

8Iar Iudeii trimițând la el din bătrânime și dela cei mai de frunte, ca să i se închine, și să’i ducă daruri, și să i se bucure de cele ce i s’a întâmplat; și se întâmplară că și el a fost gata ca în cât mai curând să meargă la ei.

9Și după ce s’a dus la Ierusalim, a jertfit prea marelui Dumnezeu, și a dat daruri, și din ce erà prilej, oare ce locului făcând.

10Și viind la loc, și cu sârguință și cu bună cuviință minunându-se și mirându-se de rânduiala cea bună a Bisericii, a gândit să se sfătuiască, să intre în Biserică.

11Iar ei zicând: cum că nu se cade a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoților, fără numai Arhiereului, care pre toți povățuiește, ci și acestuia o dată într’un an, iar el nicidecum n’a vrut să asculte.

12Ci măcar de s’a și cetit înaintea lui legea, tot n’a încetat a nu intrà, zicând: că trebuie să intre, și măcar de ei sunt lipsiți de această cinste, eu nu trebuie să fiu lipsit, și i-a întrebat: pentruce intrând el prin toată Biserica, nimeni din cei ce erau acolo nu l-a oprit?

13Și oarecare negândind mai ’nainte, zice: rău s’a făcut aceasta; iar el a zis: când se face aceasta pentru vre-o pricină, au tot nu voiu intrà eu? Ori vreau ori nu vreau ei.

14Iar preoții cu toate vestmintele îmbrăcați căzându’i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s’a întâmplat, și să întoarcă pornirea răului năvălitor, și de strigare cu plâns umplând Biserica, iar cei ce erau în cetate turburându-se, au sărit neștiind ce se face.

15Și fecioarele cele închise în cămări cu cele ce le-au născut s’au pornit, și cu cenușe și cu praf presărându’și capetele, de suspinuri și de plânsuri au umplut ulițele.

16Și cele de curând adunate, din cămările cele spre întâmpinare rânduite, lăsând rușinea ce li se cuveneà, degrab au alergat în cetate.

17Iar mumele și doicele lăsând pruncii cei de curând născuți, încoace și încolo, unele prin case, altele prin ulițe fără de opreală se adunau la Biserica cea prea mare.

18Și de multe feluri erà rugăciunea celor ce se adunase despre cele ce fără de cuviință cercà el să facă.

19Și împreună cu aceștia, cetățenii luând îndrăzneală nu’l sufereau să plinească sfatul lui, care gândeà; ci au strigat să se pornească la arme, și bărbătește pentru legea părintească să moară, și mare gâlceavă au făcut în locul acela.

20Și abia preoții și bătrânii i-au întors, și la aceeaș stare a rugăciunii erau.

21Și mulțimea ca mai ’nainte într’aceasta se aflà rugându-se; iar bătrânii, carii erau cu împăratul, în multe chipuri ispiteau, ca să mute gândul lui cel semeț dela sfatul ce’l gândise.

22Iar el mai îndrăzneț făcându-se, lăsând toate, se găteà să intre, ca să săvârșească cele ce mai ’nainte a zis.

23Acestea văzând și cei ce erau cu împăratul, s’au întors să se roage cu ai noștri celui ce are toată puterea, ca celor ce erau acolo să le ajute, și să nu treacă cu vederea această faptă fărădelege și semeață.

24Și de strigarea cea îndesită și plină de durere a mulțimei, ce se adunase, strigare neînchipuită erà.

25Că se păreà că nu numai oamenii, ci și pereții și pământul tot răsună, precum toți moarte atunci pofteau, de cât să se spurce locul.