2 Macavei 7

1Întâmplatu-s’a și cu șapte frați, pre cari împreună cu maica lor prinzându’i, i-a silit împăratul să mănânce cărnuri de porc, care nu le erau lor slobod a mâncà, cu biciuri și cu vine bătându’i.

2Iar unul dintre ei, care mai ’nainte a grăit, așà a zis: ce vrei să întrebi și să știi dela noi? Pentrucă mai bucuroși suntem a murì decât a călcà legile părintești.

3Iar împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi și căldări.

4Și după ce s’au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să tae limba celui ce mai întâiu a grăit, și jupuindu’l primprejur să’i taie marginile trupului, văzându’l ceilalți frați și mama lor.

5Și după ce l-a ciungit așà, a poruncit să’l aducă la foc și să’l frigă de viu, și ieșind foarte mare sfârâială din tigae, unii pre alții împreună cu muma lor se îndemnau a murì vitejește, zicând așà:

6Domnul Dumnezeu vede, și cu adevărat mângâere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moisì zicând: și întru robii săi se va mângâià.

7Și după ce s’a săvârșit cel dintâiu într’acest chip, a adus pre al doilea să’l batjocorească, și jupuindu’i pielea capului cu părul, îl întrebà: au mâncà-vei mai ’nainte de ce ți se va chinuì trupul cu toate mădulările?

8Iar el răspunzând cu glas părintesc, a zis: nu.

9Pentru aceea și acesta, ca și cel dintâiu pre rând toate chinurile le-a suferit, și când erà să moară, a zis: tu dar ticăloase ne scoți pre noi dintr’această vieață, iar împăratul lumei pre noi cei ce murim pentru legile lui, iarăș ne va învià cu înviere de vieață veșnică.

10Și după acesta al treilea s’a batjocorit, și cerându-i-se limba, îndată o a scos și mâinile cu îndrăzneală le-a întins și vitejește a zis:

11Din cer le-am dobândit acestea și pentru legile lui nu bag seamă de ele, pentrucă nădăjduesc că dela el iarăș le vom dobândì.

12Așà în cât și însuș împăratul și cei ce erau cu el, cu spaimă se minunà de sufletul tânărului, că, ca de o nimica nu băgà seamă de dureri.

13Și după ce s’a sfârșit și acesta, a adus pre al patrulea așijderea muncindu’l și chinuindu’l.

14Și când era să moară, așà a zis: bine este a mutà nădejdile cele dela oameni și a aștepta cele dela Dumnezeu, că noi iar vom învià prin el, iar ție nu’ți va fì înviere spre vieață.

15Și îndată aducând pre al cincilea îl munceà, iar el căutând către împăratul, a zis:

16Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socotești că Dumnezeu au părăsit pre neamul nostru;

17Ci tu așteaptă și vei vedeà puterea lui cea mare, cum pre tine și sămânța ta o va chinuì.

18Și după acesta a adus pre al șaselea, și când era să moară, a zis: nu te înșelà în zadar, că noi pentru noi înșine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împrotiva Dumnezeului nostru, și pentru aceasta s’au făcut aceste vrednice de mirare.

19Iar tu să nu socotești că vei fi necertat, pentrucă dai răsboiu asupra lui Dumnezeu.

20Iar muma lor foarte minunată și vrednică de bună pomenire fiind, care într’o zi văzând pierindu’i șapte fii, cu bun suflet a răbdat pentru nădejdile, care le aveà întru Domnul.

21Și pre fieștecare din ei îl mângâià cu părintesc glas, plină fiind pe vitejesc cuget, și gândirea cea muierească cu inimă bărbătească deșteptând-o, zicea către ei:

22Nu știu cum v’ați zămislit în pântecele meu, nici eu v’am dat vouă duh și vieață, nici închipuirea fieștecăruia eu o am întocmit

23Ci Ziditorul lumei cel ce au zidit ursitoarea omului și au aflat nașterea, și duh și vieață tuturor vouă ca un milostiv iarăș va dà, de vreme ce acum nu vă e milă de voi pentru legile lui.

24Iar Antioh gândind că pre el îl defaimă și socotind că pre el îl ocărăște cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemnă, ci și cu jurământuri îl încredințà cum că și bogat și fericit îl va face, de se va mutà dela obiceiurile părintești și prietin îl va aveà, și trebi îi va încredințà.

25Iar tânărul nicidecum ascultând, a chemat împăratul pre muma sa, și o învățà, ca să sfătuiască pre tinerelul cele ce sunt spre mântuire.

26Și cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătuì pre fiu.

27Și plecându-se la el înșelând pre crudul tiran, așà a zis cu părintesc glas: fiule! Fie’ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și ți-am dat țîță trei ani, și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta, și te-am crescut, purtându-te în brațe.

28Rogu-te fiule, ca căutând la cer și la pământ, și văzând toate cele ce sunt într’însele, să cunoști că din ce n’au fost le-au făcut pre ele Dumnezeu, și pre neamul omenesc așijderea l-au făcut.

29Nu te teme de ucigătorul acesta, ci te fă vrednic de frații tăi, primește moartea, ca întru aceeaș milă împreună cu frații tăi să te primesc.

30Și grăind încă ea, tinerelul a zis: pre cine așteptați? N’ascult de porunca împăratului, ci ascult de porunca legii, care s’a dat părinților noștri prin Moisì.

31Iar tu cel ce tot răul ai aflat asupra Evreilor, nu vei scăpà din mâinile lui Dumnezeu.

32Că noi pentru păcatele noastre pătimim.

33Iar dacă pentru certarea și învățătura noastră Dumnezeu cel viu puțin s’a mânieat asupra noastră, iarăș se va împăcà cu robii săi.

34Ci tu o necredinciosule, și de cât toți oamenii mai spurcatule, nu te mărì turburându-te îndeșert, și semețindu-te cu niște nădejdi neștiute asupra slugilor cerești ridicându’ți mâinile.

35Că încă n’ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, cel ce de sus vede toate.

36Că acum frații mei, cari puțină durere au suferit, au ajuns la făgăduința vieții cei veșnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferì dreaptă pedeapsă dela dânsul pentru trufiea ta aceasta.

37Iar eu precum și frații mei, și trupul și sufletul mi’l dau pentru legile părintești, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a se milostivì spre neamul acesta, și pre tine prin certări și prin bătăi să te facă să mărturisești, cum că el singur este Dumnezeu.

38Iar în mine și în frații mei să se oprească mâniea Atotputernicului, care pre dreptate s’a adus preste tot neamul nostru.

39Deci mâniindu-se împăratul pre acesta mai mult decât pre ceilalți, l-a chinuit, amărându-se pentrucă l-a batjocorit.

40Deci și acesta curat și-a schimbat vieața întru tot, nădăjduind spre Domnul.

41Și mai pre urmă după fii s’a săvârșit și muma.

42Iar acestea despre junghieri, și despre chinurile cele preste măsură până acum să fie zise.