2 Macavei 6

1Și nu după multă vreme a trimis împăratul pre un bătrân atinean, ca să silească pre Jidovi să se strămute dela legile cele părintești, și să nu se ocârmuiașcă cu legile lui Dumnezeu

2Și să spurce și Biserica cea din Ierusalim, și să o numească a lui Dia Olimpiul, și cea din Garizin precum erau lăcuitorii locului a lui Dia iubitorului de oaspeți.

3Ci cu anevoie și grea erà poporului tocmeala răutății acesteea.

4Că Biserica de curvie și de beții o au umplut păgânii, desfătându-se cu sodomii, și în sfintele curți cu muieri împreunându-se, și înlăuntru băgând cele ce nu se cuveneà.

5Și altarul s’a umplut de lucruri nelegiuite, care le opreà legea.

6Și nu erà slobod nici a țineà sâmbetele, nici a păzì sărbătorile cele părintești, nici măcar Evreu a se mărturisì pre sine a fì.

7Și se duceà cu amară nevoe la ziua nașterii împăratului spre junghiere în toată luna; și când erà sărbătoarea Dionisilor se sileau Evreii având edere să facă pompă lui Dionisie.

8Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pre Evrei așijderea să’i facă să jertfească

9Iar pre cei ce nu vor vreà să se strămute la obiceiurile elinești, să’i omoare; drept aceea nimic alt nu erà a vedeà, fără numai nevoe, care îi asupreà pre ei.

10Că s’au adus două muieri, care au fost pârîte, că ș’au tăiat împrejur pruncii lor, pentru aceea au spânzurat pruncii de țîțele lor, și prin cetate, pre ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pre zid de au murit.

11Iar alții alergând la peșterile cele de pre aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua sâmbetei, de care lucru dându-se știre lui Filip, i-au ars, că se sfiau a’și ajutà unul altuia, pentru mărirea acelei prea cinstite zile

12Rog dar pre cei ce vor cetì această carte, să nu se îngrozească pentru nevoile acestea; ci să socotească că muncile acestea, nu spre pierire, ci spre învățătură au fost neamului nostru

13Că a nu se lăsà în multă vreme cei ce lucrează fărădelege, ci degrab a cădeà în munci, semn de mare facere de bine este.

14Că nu ca și într’alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor, și apoi să’i muncească, ci asupra noastră așà au socotit a fì, ca nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, apoi să facă izbândă asupra noastră.

15Pentru aceea niciodată nu depărtează mila dela noi, ci certându-ne cu nevoi, nu părăsește pre poporul său.

16Însă acestea pentru ca să ne aducem aminte, acestea să fie zise.

17Iar preste puțin, se cade să venim la poveste.

18Unui om anume Eleazar, care erà din cei de frunte cărturari, și trecut cu vârsta, și la față foarte frumos, căscându’i gura îl sileà să mănânce carne de porc.

19Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste decât viața cea de urâciune, de bună voie s’a adus la muncă.

20Și scuipând înainte, în ce chip se cădeà a se apropià cei ce îndrăzneasc a se apărà de cele ce nu se cuvine să le mănânce pentru dragostea vieții.

21Iar cei ce erau rânduiți la acea fărădelege jertfă, pentru cunoștința cea de mulți ani a omului aceluia luându’l de osebi, îl rugà, să aducă cărnuri de el făcute, care erau lui slobod a mâncà, și să se fățărnicească ca și cum ar mâncà de cele ce a poruncit împăratul din cărnurile jertfei.

22Ca făcând aceasta, să scape de moarte, și pentru prieteșugul cel vechiu cu ei, va aflà milă.

23Iar el gând bun luând, și vrednic fiind de vârstă și de adâncele bătrânețe, și de cinstitele căruntețe, care și le agonisise, și de creșterea cea foarte bună din pruncie, și mai vârtos de cea sfântă, și de Dumnezeu pusă rânduiala legii, îndată a răspuns, zicând: ca, curând să’l trimiță la Iad.

24Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnicì, ca mulți din cei tineri să socotească, cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani, a trecut la obiceiurile celor de alt neam.

25Și ei pentru a mea fățărnicie, și pentru această puțină și scurta vieață, se vor amăgì prin mine, și urâciune și ocară bătrâneților să’mi agonisesc.

26Că măcar de într’această vreme de acum voiu scăpà de munca cea dela oameni; iar din mâinile Atotțiitorului, nici viu nici mort nu voiu scăpà.

27Pentru aceea bărbătește acum mutând vieața, mă voiu arătà vrednic de bătrânețe.

28Și celor tineri pildă vitejească le voiu lăsà, ca, cu grăbnicie și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi, și acestea zicând, îndată a venit la chinuri.

29Iar cei ce’l aduceau, inima lor cea bună, care cu puțin mai ’nainte o arătase către dânsul, în inimă rău voitoare o au mutat, pentru cuvintele, care mai ’nainte le-au fost grăit, care precum socotiau ei, erau nebunie.

30Și când erà să moară de rane suspinând, a zis: Domnului celui ce are sfânta știință, arătat este, că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul bătându-mă; iar cu sufletul bucuros pentru frica lui pătimesc acestea.

31Și într’acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și la mai mulți ai neamului, moartea sa lăsând-o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună.