2 Macavei 14

1Iar după trecere de trei ani a înțeles Iuda și cei ce erau cu el, cum că Dimitrie al lui Seleuc trecând prin vadul Tripoliei, a venit cu mulțime tare și cu corăbii.

2Și a cuprins țări, omorînd pre Antioh și pre Lisie epitropul lui.

3Iar oarecare Alchim, care fusese Arhiereu, și de bună voie se spurcase în vremile amestecăturii, socotind că nici într’un chip nu este lui mântuire, nici mai mult intrare la sfântul jertfelnic,

4A venit la împăratul Dimitrie în anul o sută cincizeci și unul, aducându’i lui coroană de aur și finic, și afară de acestea și flori, care se păreau a fì ale Bisericii, și în ziua aceea a avut liniște.

5Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându’l Dimitrie la sfat, și întrebându’l, cu ce voie și sfat se află Evreii?

6El la acestea a răspuns: Evreilor, carii se chiamă Asidei, pre carii îi povățuește Iuda Macaveiu, le place a aveà răsboiu, și se înperechiază, și nu lasă să aibă împărăția pace.

7Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de Arhierie, am venit acum aici.

8Întâiu: foarte bine gândind de cele ce se cuvin împăratului, iar a doua pentru binele cetățenilor mei socotind, căci cu răutatea celor ce mai ’nainte i-am zis, tot neamul nostru mult se asuprește.

9Deci fiecare dintr’acestea cunoscându-le tu o împărate, fie’ți milă de țară și de neamul nostru cel ce primprejur stă, și’l ajută pentru iubirea de oameni, care ai către toți.

10Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace.

11Și după ce a zis el unele ca acestea, îndată ceilalți prietini având vrăjmășie asupra lui Iuda, mai mult au ațâțat pe Dimitrie.

12Deci Dimitrie îndată chemând pre Nicanor, care erà mai mare preste elefanți, și făcându’l povățuitor preste Iudeia, l-a trimis acolo.

13Dându’i porunci, ca și pre Iuda să’l omoare, și pre cei ce sunt cu el să’i risipească, și să puie pre Alchim Arhiereu Bisericii cei prea mari.

14Iar neamurile, care din Iudeia fugise de Iuda, ca turmele se amestecau cu Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor ale sale norociri părându-le a fì.

15Iar auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-se cu pământ, s’a rugat celui ce până în veac au întemeiat pre poporul său, și cel ce pururea arătat au apărat partea sa.

16Și poruncind povățuitorul, îndată a purces de acolo, și s’au lovit cu ei la satul Dessau.

17Iar Simon fratele lui Iuda s’a fost lovit cu Nicanor, dar s’a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor.

18Însă Nicanor auzind vitejia celor ce erau cu Iuda, și bărbățiea, care aveà în bătăile cele pentru patrie, s’a temut să se ispitească prin vărsare de sânge.

19Pentru aceea a trimis pre Posidonie și pre Teodot și pre Matatia ca să deà și să primească dreptele.

20Și mult sfat făcându-se pentru acestea, și povățuitorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit ca să facă pace.

21Și au rânduit zi, întru care de osebi să vie la un loc, și viind dela fiecare trimiși, multe scaune li s’au pus.

22Iar Iuda rânduise oameni armați gata în locuri de treabă, ca nu cumvà vrăjmașii fără de veste să facă vre un lucru rău, și vorba cea de obște ce s’a căzut, a făcut.

23Iar Nicanor rămâind la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n’a făcut, și gloatele cele ce se adunase ca turmele, le-a slobozit.

24Și aveà pre Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu’l.

25Și l-a rugat să se însoare și să nască fii, și s’a însurat și a trăit în liniște vieață de obște.

26Iar Alchim văzând dragostea lor, care aveà unul către altul, și pacea, a venit la Dimitrie și a zis: cum ca Nicanor lucruri împrotivnice împăratului gândește, că pre Iuda vrăjmașul împărăției l-a ales să fie în locul lui după dânsul.

27Iar împăratul umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând: cum că greu este lui a suferì legătura, și îi poruncește ca pre Macaveiu curând să’l trimiță legat la Antiohia.

28Și sosind acestea la Nicanor, s’a mâhnit, și cu greu îi erà a stricà legătura cea făcută, nefăcându’i nici o strâmbătate bărbatul acesta.

29Ci fiindcă împrotiva împăratului nu se puteà pune, cercà prilej, cu meșteșug aceasta să se săvârșască.

30Iar Macaveiu văzând pre Nicanor mai aspru răspunzându’i lui, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică avându-o, a socotit, cum că nu este spre bine asprirea aceasta, și strângând nu puțini dintr’ai săi, s’a ascuns de Nicanor.

31Deci cunoscând el, că bărbatul ca un viteaz a cunoscut vicleșugul, s’a dus la marea și sfânta Biserică, când aduceau preoții jertfele cele cuvioase, și a poruncit să’i deà pre bărbatul acesta.

32Iar ei s’au jurat, zicând: că pre cel ce’l caută, nu știu unde este; întinzând dreapta spre Biserică.

33Iar el acestea au jurat: de nu’mi veți dà mie legat pre Iuda, această casă a lui Dumnezeu câmp o voiu face, și jertfelnicul îl voiu săpà, și aici voiu face lui Dionisie Biserică vestită.

34Și după ce a zis acestea, s’a dus, iar preoții întinzând mâinile către cer, chemau pre apărătorul cel deapururea al neamului nostru, zicând acestea:

35Tu Doamne cel ce de nimic n’ai lipsă, bine ai voit să se facă Biserică lăcașului tău întru noi.

36Și acum sfinte a toată sfințeniea Doamne, păzește până în veac nespurcată Casa aceasta, care de curând s’a curățit, și astupă toată gura nedreaptă.

37Iar oarecare anume Razis din bătrânii Ierusalimnenilor, care erà bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, cât pentru bunăvoință ce aveà, părinte Evreilor se chemà.

38Pentrucă în vremile cele mai dinainte ale neamestecării erà purtând judecata Evreilor, și trupul și sufletul pentru evreime și’l pusese cu toată nevoința.

39Deci vrând Nicanor să arate ura sa, care aveà către Evrei, a trimis mai mulți decât cinci sute, să’l prinză.

40Că socoteà cum că de va prinde pre acela, foarte mare nevoe va face Evreilor.

41Și mulțimea vrând ca să ia turnul, băteà în uși și porunceà să aducă foc să aprinză ușile, și când erà mai prins, el singur pre sine s’a junghiat cu sabiea.

42Vrând mai bine să moară cu cinste, decât păgânilor să se supue, și împrotiva cinstei sale să pață ocări nevrednice.

43Ci pentru grabă nu s’a nemerit bine a se junghià, și mulțimea năvălind pre ușe înlăuntru, iar el alergând pre zid, vitejește s’a aruncat pre sine la mulțime bărbătește.

44Iar mulțimea de jos curând dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, a căzut tocmai pre foale.

45Și fiind încă viu și înfierbântat, s’a sculat cu mâinile, iar sângele din el curgea ca șipotele, și greu rănindu-se, a alergat trecând printre mulțime.

46Și stând pre o piatră despicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele, și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, și rugându-se celui ce stăpânește preste vieață și preste duh, ca acestea iarăș să’i le deà, într’acest chip s’a mutat.