Arcul și săgeata

Arcul era principala armă pentru a lovi de departe, folosită de vânători și păstori, dar și de oștiri: Ismael a crescut în pustie ca arcaș, iar Isav mergea la vânătoare cu tolba și arcul. Primele arcuri erau tăiate dintr-o singură bucată de lemn. Cel mai bun arc al vremurilor biblice era arcul compus, alcătuit din lemn, fâșii de corn de animal și tendoane, lipite laolaltă; era ușor și puternic și, după o estimare, putea trage la 300 de metri sau mai mult. Ca să-i pui coarda îți trebuia putere — arcașul îl îndoia cu piciorul, de aceea ebraica vorbește despre „călcarea” arcului.

Săgețile aveau de obicei tija din trestie, cu vârfuri de bronz și mai târziu de fier, făcute să străpungă armurile vremii. Veniamin era cunoscut pentru arcașii care puteau trage cu amândouă mâinile (1 Paralipomene 12:2). Saul a fost rănit greu de arcași pe muntele Ghelboa, iar împăratul Ahab a murit de o săgeată trasă la întâmplare, care l-a lovit între încheieturile armurii (3 Împărați 22:34). Reliefurile egiptene și asiriene arată cete întregi de arcași.