Scutul, coiful și armura

Ostașul ținea arma în mâna dreaptă și scutul în stânga, de aceea un om de rang avea în partea dreaptă, neapărată, un purtător de scut care ducea un scut mare; al lui Goliat mergea înaintea lui (1 Împărați 17:7, 41). Scuturile erau adesea de lemn sau de nuiele împletite, acoperite cu piele, și erau unse cu untdelemn — după o părere ca pielea să rămână moale, după alta ca un ritual înainte de luptă; plângerea lui David spune că pavăza lui Saul „nu s’a uns cu untdelemn” (2 Împărați 1:21). Solomon avea scuturi de aur bătut, de paradă; după ce Egiptul le-a luat, Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă.

Prima armură de corp a fost o tunică lungă de piele sau de fibre tari. În Epoca Bronzului Târziu au apărut zalele: sute de solzi mici de metal, suprapuși și cusuți pe pânză sau pe piele — textele de la Nuzi numără între 400 și 600 de solzi mari într-o singură haină de zale. Zalele de aramă ale lui Goliat cântăreau cinci mii de sicli, cam 57 kg. Saul l-a îmbrăcat pe David cu propria lui haină, cu un coif de aramă și cu armură, dar David n-a putut umbla în ele. Coifurile par să fi fost rare în oastea lui Israel până când Ozia le-a dat oștenilor (2 Paralipomene 26:14).