Cortul sfânt

Cortul era un locaș sfânt care se putea muta, un cort pe un schelet de lemn. Cartea Eșirii îl descrie amănunțit: scânduri drepte de lemn de salcâm îmbrăcate cu aur, acoperite de zece perdele de in, albastre, purpurii și stacojii, lucrate cu heruvimi, apoi de straturi de păr de capră, de piei de berbec vopsite în roșu și de piele. De circa 30 de coți pe 10, cam 13,5 pe 4,5 metri, era împărțit de o catapeteasmă în Sfânta, cu sfeșnicul, masa pâinilor punerii înainte și altarul tămâierii, și Sfânta Sfintelor, unde stătea chivotul. O curte cu îngrădituri de in, de circa 45 pe 23 de metri, cuprindea altarul de aramă și ligheanul.

L-au făcut meșterii conduși de Bețaleel din Iuda și Oholiab din Dan, iar poporul a dat atât de mult încât i s-a spus să se oprească (Eșirea 36:5). A fost înălțat în anul al doilea după ieșirea din Egipt. În timpul drumului îl purtau leviții: cahatiții, lucrurile sfinte; gherșoniții, perdelele; merariții, scândurile. Locașuri sfinte portabile erau cunoscute în Egipt. În țară cortul a stat la Șilo (Isus Navì 18:1) și mai târziu la Gabaon (2 Paralipomene 1:3), până când templul din Ierusalim i-a luat locul.