Romani 9

1Adevărul zic întru Hristos, nu mint, împreună mărturisindu’mi mie cunoștința gândului meu întru Duhul Sfânt.

2Că întristare mare îmi este mie, și neîncetată durere inimei mele.

3Că aș fi poftit eu însumi a fi anatema dela Hristos pentru frații mei, rudele mele după trup;

4Cari sunt Israilteni; a cărora este punerea de fii și slava, și așezământurile și punerea de lege, și slujba, și făgăduințele;

5Ai cărora sunt părinții, și dintru cari este Hristos după trup, care este preste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.

6Nu se poate să cadă cuvântul lui Dumnezeu. Că nu toți cari sunt din Israil, aceștia sunt Israil;

7Nici, căci sunt sămânța lui Avraam, toți sunt fii; ci, întru Isaac au zis, se va numì ție sămânță.

8Adecă: nu cari sunt fii ai trupului, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu; ci cari sunt fii ai făgăduinței se socotesc întru sămânță.

9Că al făgăduinței este cuvântul acesta: întru această vreme voiu venì, și va fi Sarei fiu.

10Și nu numai, ci și Reveca dintru unul având așternut, dela Isaac părintele nostru;

11Că încă nici fiind fiii născuți, nici făcând cevà bine sau rău, ca cea după alegere rânduială a lui Dumnezeu să rămâie, nu din fapte, ci dela cel ce chiamă;

12I s’a zis ei, că cel mai mare va slujì celui mai mic.

13Precum este scris: pre Iacov am iubit, iar pre Isav am urît.

14Ce dar vom zice? Au doară este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie.

15Că lui Moisì zice: voiu miluì pre care miluesc, și mă voiu îndurà de care mă îndur.

16Deci dar nu este nici a celui ce voește, nici a celui ce aleargă; ci a lui Dumnezeu celui ce miluește.

17Că zice scriptura lui Faraon: că spre însăș aceasta te-am ridicat, ca să arăt întru tine puterea mea, și ca să se vestească numele meu în tot pământul.

18Deci dar pre care voește miluește, și pre care voește împietrește.

19Îmi vei zice dar mie: ce mai prihănește? Că voiei lui cine poate stà împrotivă?

20Ci, o omule, tu cine ești care răspunzi împrotiva lui Dumnezeu? Au doară va zice făptura celui ce o au făcut pre ea: căci m’ai făcut așà?

21Au n’are putere olarul preste lut, ca dintr’aceeaș frâmântătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?

22Iar dacă vrând Dumnezeu să’și arate mânia și să’și descopere puterea sa, au suferit întru multă răbdare vase ale mâniei, gătite spre pierire.

23Și ca să’și arate bogăția slavei sale spre vase ale milei, care au gătit mai înainte spre slavă.

24Pre noi, pre cari ne-au și chemat, nu numai din Iudei, ci și din neamuri.

25Precum și la Osie zice: chemà-voiu pre cel ce nu este norodul meu, norodul meu; și pre cea neiubită, iubită.

26Și va fi în locul unde s’au zis lor: nu norodul meu sunteți voi; acolo se vor chemà fii ai lui Dumnezeu celui viu.

27Iar Isaia strigă pentru Israil: de va fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mărei, rămășița se va mântuì;

28Pentrucă cuvânt săvârșind, și scurtând întru dreptate, că va face cuvânt scurt Domnul pre pământ.

29Și precum au zis mai înainte Isaia: de nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaot sămânță, ca Sodoma ne-am fi făcut, și cu Gomora ne-am fi asemănat.

30Ce dar vom zice? Că neamurile care nu umblau după dreptate, au ajuns dreptatea; însă dreptatea care este din credință.

31Iar Israil umblând după legea dreptăței, la legea dreptăței n’a ajuns.

32Pentruce? Pentrucă nu din credință, ci ca din faptele legei. Că s’au poticnit de piatra poticnirei;

33Precum este scris: iată, pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce va crede întru el, nu se va rușinà.