Romani 14

1Și pre cel slab întru credință, primiți’l, nu întru îndoirea gândurilor.

2Că unul crede că va mâncà toate, iar cel slab legumi mănâncă.

3Cel ce mănâncă pre cel ce nu mănâncă să nu’l defăimeze, și cel ce nu mănâncă pre cel ce mănâncă să nu’l osândiască; că Dumnezeu l-au primit pre dânsul.

4Tu cine ești care judeci pre sluga streină? Domnului său stă sau cade. Și va stà, că puternic este Dumnezeu a’l pune pre dânsul să steà.

5Unul judecă zi preste zi, iar altul judecă în toate zilele. Fiecare întru a sa minte să se adevereze.

6Cel ce socotește ziua, Domnului o socotește; și cel ce nu socotește ziua, Domnului nu o socotește. Și cel ce mănâncă, Domnului mănâncă, că mulțămește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă, Domnului nu mănâncă, și mulțămește lui Dumnezeu.

7Că nimeni din noi luiș viează, și nimeni luiș moare.

8Că de viem, Domnului viem, și de murim, Domnului murim, deci sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem.

9Că spre aceasta Hristos și au murit și au învieat și au viețuit, ca să stăpânească și pre cei morți și pre cei vii.

10Dar tu, ce judeci pre fratele tău? Sau și tu, ce defăimezi pre fratele tău? Că toți vom stà înaintea judecăței lui Hristos.

11Pentrucă scris este: viu sunt eu, zice Domnul, că mie se va plecà tot genunchiul, și toată limba se va mărturisì lui Dumnezeu.

12Deci dar fiecare din noi de sine își va dà seama înaintea lui Dumnezeu.

13Deci mai mult să nu judecăm unul pre altul; ci aceasta mai vârtos să judecați, ca să nu puneți împiedicare fratelui sau sminteală.

14Știu, și bine adeverit sunt în Hristos Iisus, că nimic nu este spurcat prin sine, fără numai celui ce i se pare a fi cevà spurcat, aceluia este spurcat,

15Iar de se mâhnește fratele tău pentru bucate, iată nu umblì după dragoste. Nu pierde cu bucatele tale pre acela, pentru care Hristos au murit.

16Să nu se huliască dar lucrul vostru cel bun.

17Că nu este împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură; ci dreptate și pace și bucurie întru Duhul Sfânt.

18Că cel ce întru acestea slujește lui Hristos, bine plăcut este lui Dumnezeu și ales la oameni.

19Deci cele ce sunt ale păcei să le urmăm, și cele ce sunt spre zidirea unuia către altul.

20Pentru mâncare nu stricà lucrul lui Dumnezeu. Că toate sunt curate; ci rău este omului celui ce prin sminteală mănâncă.

21Bine este a nu mâncà carne, nici a beà vin, nici de care fratele tău se poticnește, sau se smintește sau se slăbește.

22Tu credință ai? Întru tine însuți să o aibi înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pre sine întru ceea ce alege.

23Iar cel ce se îndoiește cu gândul, dacă mănâncă se osândește, pentrucă nu este din credință; și tot ce nu este din credință, păcat este.