Bible Explorer

Biblia › Romani › 8

BOR 1914 · Capitolul 8 / 16

Romani 8

1Drept aceea, nici o pedeapsă nu este acum celor ce sunt întru Hristos Iisus, cari nu umblă după trup, ci după Duh.

2Că legea Duhului vieței întru Hristos Iisus m’a izbăvit de legea păcatului și a morței.

3Pentrucă ceea ce erà cu neputință legei, căci erà slabă prin trup, au săvârșit Dumnezeu trimițând pre Fiul său întru asemănarea trupului păcatului și pentru păcat, au osândit păcatul în trup:

4Ca îndreptarea legei să se plinească întru noi, cari nu umblăm după trup, ci după Duh.

5Că cei ce sunt după trup, cele ale trupului cugetă; iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.

6Pentrucă cugetul trupului este moarte; iar cugetul Duhului vieață și pace.

7Pentrucă cugetul trupului vrăjmaș este la Dumnezeu, că legei lui Dumnezeu nu se supune, că nici poate.

8Și cei ce sunt în trup, lui Dumnezeu a plăceà nu pot.

9Iar voi nu sunteți în trup, ci în Duh, că Duhul lui Dumnezeu lăcuește întru voi. Iar de n’are cinevà Duhul lui Hristos, acela nu este al lui.

10Iar de este Hristos întru voi, trupul dar este mort pentru păcat; iar Duhul viează pentru dreptate.

11Iar de lăcuește întru voi Duhul celui ce au sculat pre Iisus din morți, cel ce au sculat pre Hristos din morți, va face vii și trupurile voastre cele muritoare, pentru Duhul lui cel ce lăcuește întru voi.

12Drept aceea fraților, datori suntem nu trupului, ca să viețuim după trup.

13Că de viețuiți după trup, veți să muriți; iar de veți omorî cu Duhul faptele trupului, veți fi vii.

14Că ori câți cu Duhul lui Dumnezeu se poartă, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu.

15Pentrucă n’ați luat iarăș duhul robiei spre temere, ci ați luat Duhul punerei de fii, întru care strigăm: Avvà, Părinte.

16Însuș Duhul acesta mărturisește dimpreună cu duhul nostru, că suntem fii ai lui Dumnezeu.

17Iar de suntem fii, suntem dar și moștenitori; moștenitori adecă ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos, de vreme ce pătimim împreună cu dânsul, ca să ne și proslăvim împreună cu dânsul.

18Că socotesc că nu sunt vrednice pătimirile vremei de acum de a se asemănà cu slava cea viitoare, care va să se descopere întru noi.

19Pentrucă nădejdea zidirei, descoperirea fiilor lui Dumnezeu așteaptă.

20Că deșertăciunei s’a supus zidirea, nu de voie, ci pentru cel ce o au supus.

21Spre nădejde, că și singură zidirea aceasta se va slobozì din robia stricăciunei întru slobozenia slavei fiilor lui Dumnezeu.

22Căci știm că toată zidirea împreună suspină și împreună are durere până acum.

23Și nu numai aceia, ci și noi cari avem pârga Duhului, și noi singuri întru noi suspinăm, așteptând punerea de fii, pre izbăvirea trupului nostru.

24Că prin nădejde ne-am mântuit; însă nădejdea care se vede nu este nădejde, că ceea ce vede cineva, pentruce o și nădăjduește?

25Iar dacă ceea ce nu vedem nădăjduim, prin răbdare așteptăm.

26Așijderea și Duhul împreună ajutorează nouă întru slăbiciunile noastre, pentrucă de ce ne vom rugà, precum se cade nu știm; ci singur Duhul se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite.

27Iar cela ce cearcă inimile, știe ce este cugetul Duhului, că după Dumnezeu se roagă pentru sfinți.

28Și știm că celor ce iubesc pre Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine, acelora adecă cari după voință sunt chemați.

29Că pre cari mai înainte i-au cunoscut, mai înainte i-au și hotărît să fie asemenea chipului Fiului său, ca să fie el întâiu născut între mulți frați.

30Iar pre cari mai înainte i-au hotărît, pre aceștia i-au și chemat; și pre cari i-au chemat, pre aceștia i-au și îndreptat; iar pre cari i-au îndreptat, pre aceștia i-au și proslăvit.

31Ce vom zice dar către acestea? De este Dumnezeu pentru noi, cine este împrotiva noastră?

32Că cel ce nu au cruțat pre Fiul său, ci pentru noi toți l-au dat pre dânsul, cum nu împreună cu el și toate ne va dăruì nouă?

33Cine va pârî împrotiva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel ce îndreptează.

34Cine este cel ce judecă spre pierzare? Hristos este cel ce au murit, și mai ales care au și învieat, care și este deadreapta lui Dumnezeu, care și se roagă pentru noi.

35Cine ne va despărțì pre noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau goana, sau foametea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia?

36Precum este scris: că pentru tine suntem omorîți toată ziua; socotitu-ne-am ca niște oi de junghiere.

37Ci întru acestea toate prea biruim pentru cela ce ne-au iubit pre noi.

38Pentrucă încredințat sunt, că nici moartea, nici vieața, nici îngerii, nici căpeteniile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare,

39Nici înălțimea, nici adâncul, nici altă făptură oarecare, nu poate pre noi să ne despărțească de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Hristos Iisus Domnul nostru.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org