BOR 1914 · Capitolul 3 / 16
Romani 3
1Ce este dar mai mult Iudeului? Sau care este folosul tăierei împrejur?
2Mult în tot chipul; întâiu, că lor s’au încredințat cuvintele lui Dumnezeu.
3Că ce este dacă n’au crezut unii? Au doară necredința lor va face netrebnică pre credința lui Dumnezeu?
4Să nu fie; ci fie Dumnezeu adevărat, și tot omul mincinos, precum este scris. Ca să te îndreptezi întru cuvintele tale, și să biruești când vei judeca tu.
5Și de vreme ce nedreptatea noastră adeverează pre dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Au doară nedrept este Dumnezeu care aduce mânia? (Ca un om grăesc).
6Să nu fie, că atuncea în ce chip va judecà Dumnezeu lumea?
7Că de vreme ce adevărul lui Dumnezeu întru a mea minciună a prisosit spre slava lui; drept ce încă și eu ca un păcătos mă judec?
8Și nu, (precum suntem huliți, și precum zic unii că grăim noi); să facem cele rele, ca să vie cele bune? A cărora osândă, dreaptă este.
9Ce dar? Întrecem pre ei? Nici decum, pentrucă mai înainte am vinuit și pre Iudei și pre Elini, că toți supt păcat sunt;
10Precum este scris: nu este drept nici unul;
11Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pre Dumnezeu.
12Toți s’au abătut, împreună netrebnici s’au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
13Groapă deschisă gâtlejul lor; cu limbile lor vicleneau; venin de aspidă supt buzele lor;
14A căror gură de blestem și de amărăciune este plină.
15Grabnice sunt picioarele lor a vărsà sânge;
16Sfărâmare și nevoie întru căile lor.
17Și calea păcei n’au cunoscut.
18Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lor.
19Iar știm, că: câte zice legea, celor ce sunt în lege zice; ca toată gura să se astupe, și vinovată să fie toată lumea lui Dumnezeu.
20Pentrucă din faptele legei nu se va îndreptà nici un trup înaintea lui; că prin lege este cunoștința păcatului.
21Iar acum afară de lege dreptatea lui Dumnezeu s’a arătat, fiind mărturisită de lege și de proroci;
22Dreptatea lui Dumnezeu prin credința lui Iisus Hristos la toți și preste toți cei ce cred; că nu este osebire.
23Pentrucă toți au păcătuit, și se lipsesc de slava lui Dumnezeu;
24Cari se îndreptează în dar cu harul lui prin răscumpărarea cea întru Hristos Iisus;
25Pre care l-au rânduit Dumnezeu curățire prin credință întru sângele lui, spre arătarea dreptăței lui pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute.
26Întru multă răbdarea lui Dumnezeu, spre arătarea dreptăței lui în vremea de acum; ca să fie el drept, și îndreptând pre cel ce este din credința lui Iisus.
27Deci unde este lauda? S’a încuiat. Prin care lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.
28Socotim dar că cu credința se va îndreptà omul fără faptele legei.
29Au doară Dumnezeu este al Iudeilor numai? Iar nu și al neamurilor? Adevărat, și al neamurilor;
30Căci unul este Dumnezeu, care va îndreptà tăierea împrejur din credință, și netăierea împrejur prin credință.
31Deci au doară stricăm legea prin credință? Să nu fie, ci întărim legea.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org