Romani 11

1Zic drept aceea: au doară au lepădat Dumnezeu pre norodul său? Să nu fie. Că și eu Israiltean sunt din sămânța lui Avraam, din neamul lui Veniamin.

2Nu au lepădat Dumnezeu pre norodul său, pre care mai înainte au cunoscut. Au nu știți de Ilie ce zice scriptura? Cum se roagă lui Dumnezeu împrotiva lui Israil, zicând:

3Doamne, pre prorocii tăi a omorît, și altarele tale a surpat; și eu am rămas singur, și caută sufletul meu.

4Dar ce îi zice lui dumnezeescul răspuns? Lăsatu-mi-am mie șapte mii de bărbați, cari nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Vaal.

5Așà dar și în vremea aceasta, rămășiță după alegerea darului s’a făcut.

6Și de este după dar, de aceea nu este din fapte; că apoi darul n’ar fi dar. Iar de este din fapte, de aceea nu este darul; că apoi fapta nu ar fi faptă.

7Ce dar? Ce căutà Israil, aceea n’a nemerit; iar alegerea a nemerit, iar ceilalți s’au împietrit.

8Precum este scris: datu-le-au lor Dumnezeu duh de împietrire, ochi ca să nu vază și urechi ca să nu auză, până în ziua de astăzi.

9Și David zice: facă-se masa lor spre cursă și spre laț și spre sminteală și spre răsplătire lor;

10Întunece-se ochii lor ca să nu vază, și spinarea lor de tot o gârbovește.

11Zic drept aceea: au doară s’au poticnit ca să cază? Să nu fie; ci prin poticnirea lor mântuire s’a făcut neamurilor, ca să râvnească pre ele.

12Și de vreme ce poticnirea lor este bogăție lumei, și împuținarea lor bogăție neamurilor; cu cât mai mult plinirea lor?

13Că vouă zic neamurilor? Întru cât sunt eu neamurilor apostol, slujba mea o slăvesc;

14Ca doară aș face trupul meu să râvnească, și să mântuesc pre vreunii dintr’înșii.

15Că de este lepădarea lor împăcare lumei, ce alt este luarea lor, fără numai vieață din morți?

16Că de este pârga sfântă, este și frământătura; și de este rădăcina sfântă, sunt și ramurile.

17Și de s’au frânt unele din ramuri, iar tu, maslin sălbatec fiind, te-ai altoit întru ele, și părtaș rădăcinei și grăsimei maslinului te-ai făcut;

18Nu te lăudà asupra ramurilor. Iar de te lauzi, nu porți tu pre rădăcină, ci rădăcina pre tine.

19Dar vei zice: frântu-s’au ramurile, ca să mă altoesc eu.

20Bine; pentru necredință s’au frânt, iar tu pentru credință stai. Nu te înălțà cu mintea, ci te teme;

21Că de n’au părtinit Dumnezeu ramurilor celor firești, nu cumvà și ție să nu’ți părtinească.

22Vezi dar bunătatea și nepărtinirea lui Dumnezeu, spre cei ce au căzut nepărtinire; iar spre tine, bunătate, de vei rămâneà în bunătate; iar de nu, și tu le vei tăià.

23Și aceia iarăș de nu vor rămâneà în necredință, se vor altoì; că puternic este Dumnezeu iarăș să’i altoiască pre ei.

24Că dacă tu din maslinul cel din fire sălbatec te-ai tăiat, și afară de fire te-ai altoit în maslin bun; cu cât mai vârtos aceștia cari sunt după fire, se vor altoì întru al lor maslin?

25Pentrucă nu voesc ca să nu știți voi fraților, taina aceasta, ca să nu fiți întru voi singuri înțelepți; că orbire din parte lui Israil s’a făcut, până ce va intrà plinirea neamurilor.

26Și așà tot Israilul se va mântui, precum este scris: venì-va din Sion Izbăvitorul, și va întoarce necurățiile dela Iacov;

27Și aceasta este lor cea dela mine făgăduință, când voiu luà păcatele lor.

28După evanghelie cu adevărat vrăjmași sunt pentru voi; iar după alegere, iubiți pentru părinți.

29Că fără căință sunt darurile și chemarea lui Dumnezeu.

30Că precum și voi oarecând n’ați crezut lui Dumnezeu, iar acum v’ați miluit prin necredința acestora;

31Așà și aceștia acum n’au crezut întru mila voastră ca și ei să se miluiască.

32Că au încuiat Dumnezeu pre toți întru necredință, ca pre toți să’i miluească.

33O adâncul bogăției și al înțelepciunei și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecățile lui, și neurmate căile lui!

34Că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine s’a făcut lui sfetnic?

35Sau cine i-a dat mai înainte lui, și i se va răsplătì lui?

36Că dintr’însul și printr’însul și întru dânsul, sunt toate; aceluia slava în veci. Amin.