Bible Explorer

Biblia › Romani › 15

BOR 1914 · Capitolul 15 / 16

Romani 15

1Și datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și nu nouă să plăcem.

2Ci fiecare din noi să facă spre plăcere vecinului întru bine spre zidire.

3Că și Hristos nu luiș singur au făcut spre plăcere; ci precum este scris: ocărele celor ce te ocărăsc pre tine au căzut preste mine.

4Căci câte s’au scris mai înainte, spre învățătura noastră s’au scris, ca prin răbdare și mângâierea scripturilor nădejde să avem.

5Iar Dumnezeul răbdărei și al mângâierei să deà vouă aceeaș să gândiți între voi întru Hristos Iisus:

6Ca toți într’un suflet cu o gură să slăviți pre Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

7Deci dar primiți unii pre alții, precum și Hristos au primit pre voi întru slava lui Dumnezeu.

8Și zic eu, că Iisus Hristos au fost slujitor tăierei împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele părinților.

9Iar neamurilor pentru milă, să proslăvească pre Dumnezeu, precum este scris: pentru aceasta mă voiu mărturisì ție întru neamuri, Doamne, și numelui tău voiu cântà.

10Și iarăș zice: veseliți-vă neamuri cu norodul lui.

11Și iarăș: lăudați pre Domnul, toate neamurile, lăudați’l pre el toate noroadele.

12Și iarăș Isaia zice: fi-va rădăcina lui Iesè și cel ce se va sculà să stăpânească pre neamuri, întru acela neamurile vor nădăjduì.

13Iar Dumnezeul nădejdei să vă umple pre voi de toată bucuria și pacea crezând, spre a prisosì voi întru nădejde, cu puterea Duhului Sfânt.

14Și adeverit sunt și eu însu’mi frații mei, pentru voi, că și voi plini sunteți de bunătate, plini de toată știința, putând și unii pre alții a vă învățà.

15Și mai cu îndrăzneală am scris vouă, fraților, din parte, ca și cum v’aș mai aduce aminte vouă, pentru darul ce mi s’au dat mie dela Dumnezeu.

16Ca să fiu eu slujitor lui Iisus Hristos întru neamuri, cu slujbă sfântă lucrând Evanghelia lui Dumnezeu, ca să fie jertfa neamurilor bine primită, sfințită întru Duhul Sfânt.

17Drept aceea, am laudă întru Hristos Iisus întru cele ce sunt către Dumnezeu.

18Că nu voiu cutezà a zice cevà din cele ce n’au lucrat Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, cu cuvântul și cu fapta.

19Întru puterea semnelor și a minunilor, întru puterea Duhului lui Dumnezeu, așà cât din Ierusalim și împrejur până la Iliric, am plinit Evanghelia lui Hristos.

20Și așà m’am nevoit a bine vestì, nu unde s’au numit Hristos, ca să nu zidesc pre temelie streină.

21Ci precum este scris: cărora nu s’a vestit pentru dânsul, îl vor vedeà, și cari n’au auzit, vor înțelege.

22Pentru aceea mă și opriam de multe ori a venì la voi.

23Iar acum ne mai având loc într’aceste laturi, și dorință având a venì către voi de mulți ani;

24Când voiu merge în Ispania, voiu venì la voi, că am nădejde trecând pre acolea să vă văz pre voi, și de voi să mă petrec acolo, după ce mai întâiu despre o parte mă voiu săturà de voi.

25Iar acum merg în Ierusalim slujind sfinților.

26Că bine au voit Machedonia și Ahaia a face o împărtășire oarecare la săracii sfinților cari sunt în Ierusalim.

27Că bine au voit, și datori le sunt lor. Că de vreme ce întru cele duhovnicești ale lor s’au împărtășit neamurile, datori sunt și întru cele trupești a le slujì lor.

28Aceasta dar săvârșind, și pecetluind lor roada aceasta, voiu merge pre la voi în Ispania.

29Și știu că venind către voi, întru plinirea binecuvântărei evangheliei lui Hristos voi venì.

30Iar vă rog pre voi fraților, pentru Domnul nostru Iisus Hristos și pentru dragostea Duhului, ca împreună cu mine să vă nevoiți întru rugăciuni pentru mine către Dumnezeu;

31Ca să mă izbăvesc de cei neascultători în Iudeea, și ca să fie slujba mea în Ierusalim bine primită sfinților;

32Ca, cu bucurie să viu la voi prin voea lui Dumnezeu, și să mă odihnesc împreună cu voi.

33Iar Dumnezeul păcei cu voi cu toți, Amin.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org