Biblia › Apocalipsis › 11
BOR 1914 · Capitolul 11 / 22
Apocalipsis 11
1Și mi s’a dat mie trestie asemenea unui toiag; și a stătut îngerul, zicând: scoală-te și măsoară biserica lui Dumnezeu, și jertfelnicul și pre cei ce se închină într’însa.
2Și curtea cea dinafară de biserică o scoate afară, și să nu o măsori pre ea; că s’a dat neamurilor; și cetatea cea sfântă o vor călcà patruzeci și două de luni.
3Și voiu dà celor doi marturi ai mei, și vor prorocì zile o mie două sute șasezeci, îmbrăcați cu saci.
4Aceștia sunt cei doi maslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Dumnezeului pământului.
5Și de va vreà cinevà să’i vatăme pre ei, foc iese din gura lor, și mistuește pre vrăjmașii lor; și de va vreà cinevà să’i vatăme pre ei, așà trebue acela să se omoare.
6Aceștia au putere a închide cerul ca să nu plouă ploaie în zilele prorociei lor; și putere au preste ape a le întoarce în sânge, și a bate pământul cu toată rana, ori de câte ori vor voì.
7Și dacă vor sfârșì mărturiea lor, hiara care se suie din adânc va face răsboiu cu ei, și îi va biruì pre ei, și îi va omorî pre ei.
8Și trupurile cele căzute ale lor vor zăceà în ulița cetăței cei mari, care duhovnicește se chiamă Sodoma și Eghipet, unde și Domnul nostru s’au răstignit.
9Și vor vedeà din noroade și din seminții și din limbi și din neamuri trupurile cele moarte ale lor zile trei și jumătate, și trupurile cele moarte ale lor nu vor lăsà să le puie în mormânturi.
10Și cei ce lăcuesc pre pământ se vor bucurà de ei, și se vor veselì, și vor trimite daruri unul altuia; că acești doi proroci au chinuit pre cei ce lăcuesc pre pământ.
11Și după acele trei zile și jumătate, Duh de vieață dela Dumnezeu a intrat întru ei, și au stătut pre picioarele lor; și frică mare a căzut preste cei ce îi vedeau pre ei.
12Și au auzit glas mare din cer zicând lor: suiți-vă aici. Și s’au suit în cer pre nor; și i-au văzut pre ei vrăjmașii lor.
13Și întru acel ceas s’a făcut cutremur mare, și a căzut a zecea parte din cetate, și s’a omorît întru acel cutremur nume de oameni șapte mii; și ceilalți s’au înfricoșat, și au dat slavă Dumnezeului cerului.
14Al doilea vaiu a trecut; al treilea vaiu iată vine degrab.
15Și al șaptelea înger a trâmbițat, și s’au făcut glasuri mari în cer, zicând: făcutu-s’au împărățiile lumei ale Domnului nostru și ale Hristosului lui; și va împărățì în vecii vecilor.
16Și cei douăzeci și patru de bătrâni, cari înaintea lui Dumnezeu șed pre scaunele lor, au căzut pre fețele lor, și s’au închinat lui Dumnezeu,
17Zicând: mulțămim ție Doamne Dumnezeule atotțiitorule, cel ce ești și cel ce erai și cel ce vii; că ai luat puterea ta cea tare, și ai împărățit.
18Și neamurile s’au mânieat, și a venit mâniea ta și vremea celor morți, ca să se judece, și să dai plată robilor tăi prorocilor și sfinților și celor ce se tem de numele tău, celor mici și celor mari; și să strici pre cei ce strică pământul.
19Și s’a deschis biserica lui Dumnezeu în cer, și s’a văzut sicriul legei lui în biserica lui; și s’au făcut fulgere și glasuri și tunete și cutremur și grindină mare.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org