Biblia › A doua lege › 32
BOR 1914 · Capitolul 32 / 34
A doua lege 32
1Ia aminte cerule și voiu grăì, și auză pământul graiuri din gura mea.
2Să aștepte ca ploaea răspunsul meu, și să se pogoare ca roua cuvintele mele, ca ploaea pe troscot și ca bruma pe iarbă.
3Că numele Domnului am chemat, dați slavă Dumnezeului nostru.
4Dumnezeu, adevărate sunt lucrurile lui și toate căile lui judecăți; Dumnezeu este credincios și nu este nedreptate întru dânsul, drept și cuvios este Domnul.
5Greșit-au, nu sunt ai lui fiii cei cu prihană, neam îndărătnic și răsvrătit.
6Au acestea Domnului răsplătiți? Acest popor este nebun și neînțelept. Au nu însuși acesta Părintele tău te-au agonisit pre tine? Și te-au făcut și te-au zidit?
7Aduceți-vă aminte de zilele veacului; socotiți anii neamului neamurilor; întreabă pre tatăl tău, și va povestì ție, pre cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție.
8Când au împărțit cel prea înalt neamurile, cum au semănat pre fiii lui Adam, au pus hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu.
9Și s’au făcut partea Domnului norodul lui Iacov, funia moștenirii sale Israil.
10L’au îndestulat pre el în pustie întru sete de ardere în loc fără de apă, încunjuratu-l-au pre el și l-au învățat și l-au păzit, ca lumina ochiului.
11Ca un vultur ș’au acoperit cuibul său și spre puii săi au dorit întinzându-și aripile sale i-au primit pre ei și i-au ridicat pe umerii săi.
12Domnul însuși i-au povățuit pre ei, și nu erà cu dânșii dumnezeu strein.
13Suitu-i-au pre ei la vârtutea pământului, hrănitu-i-au pre ei cu rodurile țarinelor, supt-au miere din piatră și untdelemn din piatră vârtoasă.
14Unt de vaci, și lapte de oi cu grăsimea mieilor și a berbecilor, a fiilor de tauri și de țapi, cu grăsime din măduha grâului și sânge de strugur au băut vin.
15Și a mâncat Iacov și s’a săturat și s’a lepădat de cel iubit; îngroșatu-s’a, îngrășatu-s’a, lățitu-s’a și a părăsit pre Dumnezeul cel ce l-au făcut pre el, și s’a depărtat dela Dumnezeu mântuitorul său.
16Mâniatu-m’a întru cei streini, întru urâciunile sale m’a amărît.
17Jertfit-a dracilor, și nu lui Dumnezeu, dumnezeilor pe carii nu i-au știut; cei noi și decurând au venit, pe carii nu i-au știut părinții lor.
18Pre Dumnezeu cel ce te-au născut ai părăsit și ai uitat pre Dumnezeu cel ce te hrănește.
19Și au văzut Domnul și au râvnit și s’au întărâtat pentru mâniea fiilor lor și a fiicelor.
20Și au zis: întoarce-voiu fața mea despre dânșii și voiu arătà ce va fi lor în zilele cele de apoi, că neam îndărătnic este, fii la carii nu este credință întru dânșii.
21Ei m’au întărâtat pre mine întru cel ce nu este Dumnezeu, mâniatu-m’au întru idolii săi, și eu voiu întărâtà pre ei întru cel ce nu este neam, întru neamul cel neînțelegător voiu urgisì pre ei.
22Că foc s’a aprins din mâniea mea, arde-va până la iadul cel mai de jos, mâncà-va pământul și rodurile lui, arde-va temeliile munților.
23Adunà-voiu la ei rele, și săgețile mele voiu sfârșì întru dânșii.
24Topindu-se de foame și de mâncarea pasărilor și gârbovire nevindecată, dinți de hiară voiu trimite asupra lor, cu mâniea celor ce se târăsc pre pământ.
25Din afară va stârpi pre ei sabia, și din cămări frica, tânărul cu fecioara, sugătorul cu bătrânul ce stă lângă el.
26Zìs-am, risipì-voiu pre ei și voiu face să înceteze dintru oameni pomenirea lor.
27Fără numai pentru mâniea vrăjmașilor, ca să nu-și lungească anii și ca să nu li se puie asupră protivnicii, ca să nu zică: mâna noastră este înaltă, și nu Domnul au făcut acestea toate.
28Că neam ce ș’a pierdut sfatul este, și nu este întru dânșii știință.
29N’a gândit să înțeleagă, acestea toate să le ia în vremea cea viitoare.
30Cum va gonì unul o mie și doi vor mutà zece mii? De nu i-ar fi dat Dumnezeu pre dânșii, și Domnul i-au dat pre ei.
31Că nu sunt dumnezeii lor ca Dumnezeul nostru, și vrăjmașii noștri sunt neînțelegători.
32Că din viea Sodomului este viea lor și vița lor din Gomora, strugurul lor strugur de fiere, poamă de amărăciune lor.
33Mânie de balaur este vinul lor, și mânie de aspidă nevindecată.
34Au doar iată nu acestea toate s’au adunat la mine și s’au pecetluit în comorile mele?
35În ziua izbândirei voiu răsplătì, în vremea când va rătăcì piciorul lor; că aproape este ziua peirei lor și sunt de față cele gătite vouă.
36Că va judecà Domnul pre poporul său și spre slugile sale se va umilì, că i-au văzut pre ei slăbănogiți și părăsiți în primejdii și neputincioși.
37Și au zis Domnul: unde sunt dumnezeii lor, spre carii au nădăjduit?
38Cărora grăsimea jertfelor lor mâncați și beți vinul pomenelor lor? Scoală-se și vă ajute vouă și să se facă vouă acoperitori.
39Vedeți, vedeți, că eu sunt și nu este Dumnezeu afară de mine; eu voiu ucide și voiu face viu, bate-voiu și eu voiu vindecà; și nu este cine să scoață din mâinile mele.
40Că voiu ridicà la cer mâna mea și mă voiu jurà pe dreapta mea, și voiu zice: viu sunt eu în veac.
41Că voiu ascuțì ca fulgerul sabia mea, și va luà judecată mâna mea, și voiu răsplătì pedeapsă vrăjmașilor, și celor ce mă urăsc pre mine, voiu răsplătì.
42Îmbătà-voiu săgețile mele de sânge, și sabia mea va mâncà carne, din sângele celor răniți și din robime, din capetele boierilor neamurilor.
43Veseliți-vă ceruri împreună cu el, și să se închine lui toți îngerii lui Dumnezeu. Veseliți-vă neamuri cu poporul lui, și să se întărească lui toți fiii lui Dumnezeu, că sângelui fiilor săi face izbândă; și va izbândì și va răsplătì pedeapsă vrăjmașilor și celor ce urăsc pre el; și va curățì Domnul pământul norodului său.
44Și a scris Moisì cântarea aceasta în ziua aceea și a învățat pre fiii lui Israil.
45Și a venit Moisì și a grăit toate cuvintele legii aceștia înaintea a tot poporul, el și Isus fiul lui Navì. Și a încetat Moisì a grăi cuvintele acestea la tot Israilul.
46Și a zis către ei: luați aminte cu inima voastră la toate cuvintele acestea, care le mărturisesc eu vouă astăzi; ca să porunciți fiilor voștri, să păzească și să facă toate cuvintele legii aceștia.
47Că nu este acesta cuvânt deșert vouă, că el este vieața voastră, și pentru cuvântul acesta veți îndelungà zilele voastre pre pământul, la care treceți Iordanul să-l moșteniți.
48Și au grăit Domnul către Moisì în ziua aceea, zicând:
49Sue-te în muntele Avarin, acesta este muntele Navav, care este în pământul Moav de către fața Ierihonului și vezi pământul Hanaan, care-l dau eu fiilor lui Israil moștenire.
50Și mori acolo în muntele, în care te sui, și te adaoge la poporul tău, în ce chip a murit Aaron fratele tău în muntele Or, și s’a adaos la poporul său.
51Pentrucă n’ați ascultat cuvântul meu întru fiii lui Israil la apa pricirii, la Kadis în pustiul Sin, pentrucă nu m’ați sfințit pre mine întru fiii lui Israil.
52Că vei vedeà pământul în față; iar acolo nu vei intrà.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org