Biblia › A doua lege › 28
BOR 1914 · Capitolul 28 / 34
A doua lege 28
1Și va fi după ce veți trece Iordanul în pământul, care-l dă vouă Domnul Dumnezeul vostru, de veți ascultà cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului vostru, ca să păziți și să faceți toate poruncile acestea, care le poruncesc eu ție astăzi; te va înălțà Domnul Dumnezeul tău mai pre sus decât toate neamurile pământului.
2Și vor venì preste tine toate binecuvântările acestea și te vor aflà, de vei auzì cu auzul glasul Domnului Dumnezeului tău.
3Binecuvântat să fii tu în cetate, și binecuvântat să fii în țarină.
4Binecuvântate să fie nașterile pântecelui tău și rodurile pământului tău și cirezile vacilor tale și turmele oilor tale.
5Binecuvântate să fie cămările tale și rămășițele tale.
6Binecuvântat să fii tu, când intri în lăuntru, și binecuvântat să fii tu, când ieși afară.
7Să-ți deà ție Domnul Dumnezeul tău pre vrăjmașii tăi, carii stau împrotiva ta, striviți înaintea feții tale; pre o cale vor venì asupra ta, și pre șapte căi vor fugi de către fața ta.
8Să trimiță Domnul ție binecuvântare în jicnițele tale și la toate ori unde vei pune mâna ta în tot pământul, care-l dă ție Domnul Dumnezeul tău.
9Să te facă pre tine Domnul Dumnezeul tău luiș popor sfânt, precum s’au jurat părinților tăi, de vei auzì glasul Domnului Dumnezeului tău și vei umblà întru toate căile lui.
10Și vor vedeà toate neamurile pământului, că, cu numele Domnului ești numit tu, și se vor teme de tine.
11Și te va umpleà pre tine Domnul Dumnezeul tău, cu bunătăți: cu rodurile pântecelui tău și cu roadele vitelor tale și cu roadele pământului tău pre pământul, pentru care s’au jurat Domnul părinților tăi, să-l deà ție.
12Să deschiză ție Domnul visteriea sa cea bună, cerul să deà ploaie pământului tău în vremea sa. Să binecuvinteze toate lucrurile mâinilor tale. Să împrumuți neamuri multe; iar tu să nu te împrumuți, și să stăpânești neamuri multe; iar pre tine să nu te stăpânească.
13Să te facă pre tine Domnul Dumnezeul tău cap, și nu coadă, și vei fi atunci deasupra, și nu vei fi de desupt; de vei ascultà poruncile Domnului Dumnezeului tău, care-ți poruncesc eu ție astăzi să le păzești și să le faci.
14Să nu te abați dela toate cuvintele, care-ți poruncesc eu ție astăzi, deadreapta sau deastânga, și să mergi după dumnezei streini, ca să le slujești lor.
15Și va fi de nu vei ascultà glasul Domnului Dumnezeului tău, și nu vei păzì și nu vei face toate poruncile lui, care-ți poruncesc eu ție astăzi, vor venì preste tine toate blestemile acestea și vor cădeà asupra ta.
16Blestemat să fii tu în cetate, și blestemat să fii în țarină.
17Blestemate să fie cămările tale și rămășițele tale.
18Blestemate să fie nașterile pântecelui tău și rodurile pământului tău, cirezile vacilor tale și turmele oilor tale.
19Blestemat să fii tu, când vei intrà înlăuntru, și blestemat tu, când vei ieșì afară.
20Să trimiță preste tine Domnul lipsă și foamete și perire întru toate unde vei pune mâna ta să faci, până ce te va pierde pre tine și până ce te va sfârșì pre tine degrab pentru răutatea faptelor tale, pentrucă m’ai părăsit pre mine.
21Să trimiță preste tine Domnul moarte molipsitoare, până ce te va topì de pre pământul, în care intri tu să-l moștenești.
22Să te bată pre tine Domnul cu lipsă și cu lingoare și cu friguri și cu arsură și cu ucidere și cu vânt stricăcios și cu gălbinare, și să te gonească pre tine, până ce te vor pierde.
23Și să fie cerul, care este deasupra capului tău de aramă, și pământul care este supt tine, de fier.
24Să deà Domnul Dumnezeul tău ploaia pământului praf, și pulbere din cer să se pogoare preste tine, până te va zdrobì și până te va pierde cu grabă.
25Deà Domnul să fii tăiat înaintea vrăjmașilor tăi, pre o cale să ieși înaintea lor și pre șapte căi să fugi dela fața lor și să te împrăștii în toate împărățiile pământului.
26Și să fie morții voștri mâncare pasărilor cerului și hiarelor pământului, și să nu fie cine să-i apere.
27Bată-te Domnul cu rană Eghiptenească la șezut și cu râe sălbatecă și cu usturime, ca să nu te poți vindecà.
28Bată-te Domnul cu desmeticie și cu orbire și cu ieșire din minte.
29Și să pipăi în amiazăzi cum pipăe orbul întru întunerec, și să nu te norocești în căile tale și să fii năpăstuit și jefuit în toate zilele, și să nu fie cine să-ți ajute.
30Femeie să ei și alt bărbat s’o ție pre ea; casă să zidești și să nu lăcuești într’însa; vie să sădești și să n’o culegi pre ea.
31Boul tău să se junghie înaintea ta și să nu mănânci dintr’însul; asinul tău cu sila să se ia dela tine și să nu se deà înapoi ție. Oile tale să se deà vrăjmașilor tăi și să nu fie cine să-ți ajute.
32Fiii tăi și fetele tale să se deà altui neam, și ochii tăi să sece uitându-se la ei și nimica să nu poată mâna ta.
33Rodurile pământului tău și toate ostenelele tale să le mănânce neamul, care tu nu-l știi și să fii năpăstuit și asuprit în toate zilele tale.
34Și-ți vei ieșì din minte pentru vederile care le vei vedeà cu ochii tăi.
35Bată-te Domnul cu rană rea preste genunchi și preste pulpe, și să nu te poți vindecà tu dela tălpile picioarelor tale până la creștetul tău.
36Să te ducă Domnul pre tine și pre împăratul tău, pre care vei pune preste tine, la neamul, care tu nu-l știi, nici părinții tăi, și vei slujì acolo dumnezeilor streini, lemnelor și pietrelor.
37Și vei fi acolo de râs și de pildă și de poveste la toate neamurile, la care te va duce Domnul.
38Sămânță multă vei semănà în țarină și puțină vei strânge, pentrucă o vor mâncà lăcustele.
39Vie vei sădì și o vei lucrà, și vin nu vei beà, nici te vei veselì dintru ea, pentrucă o va mâncà viermele.
40Maslini vei aveà în toate hotarele tale, și cu untdelemn nu te vei unge; pentrucă vor curge maslinile tale.
41Fii și fete vei naște și nu vor fi ai tăi; pentrucă vor merge în robie.
42Toți pomii tăi și rodurile pământului tău le va topì pălitura.
43Cel nemernic, care este întru tine se va suì preste tine sus, sus; iar tu te vei pogorî jos, jos.
44Acesta te va împrumutà pre tine; iar tu nu-l vei împrumutà pre el; acesta va fi cap, iar tu vei fi coadă.
45Și vor venì preste tine toate blestemile acestea și te vor gonì și te vor prinde până ce te vor pierde și până ce te vor sfârșì, pentrucă n’ai ascultat glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să păzești poruncile lui și îndreptările lui, câte ți-au poruncit ție.
46Și vor fi întru tine semne și minuni întru sămânța ta până în veac.
47Pentrucă n’ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie și cu inimă bună pentru mulțimea tuturor.
48Și vei slujì vrăjmașilor tăi, pre carii va trimite Domnul asupra ta, în foame și în sete și în goliciune și în lipsă de toate. Și va pune jug de fier pre grumazul tău, până ce te va pierde de tot.
49Și va aduce preste tine Domnul neam de departe dela marginea pământului, cum zboară vulturul, neam, a căruia limbă nu o vei înțelege.
50Neam cu față nerușinată, care nu se va sfiì de fața celui bătrân, și de cel tânăr nu-i va fi milă.
51Și va mâncà nașterile vitelor tale și rodurile pământului tău, și nu-ți vor lăsà ție, nici grâu, nici vin, nici untdelemn, nici cirezile vacilor tale, nici turmele oilor tale, până ce te va pierde.
52Și te va sfărâmà întru toate cetățile tale, până ce se vor stricà zidurile tale cele înalte și cele tari, întru care ai nădăjduit în tot pământul tău. Și te va necăjì pre tine în toate cetățile tale, care le-au dat ție Domnul Dumnezeul tău.
53Și vei mâncà rodurile pântecelui tău, carnea fiilor tăi și a fetelor tale, carii ți-au dat ție Domnul Dumnezeul tău, întru strâmtorarea ta și întru necazul tău, cu care te va necăjì vrăjmașul tău.
54Cel gingaș întru tine și cel fraget foarte, se va uità rău cu ochiul său asupra fratelui său și asupra femeei cei din sânul său și asupra celorlalți fii ai săi, carii vor rămâneà lui.
55Ca să nu deà nici unuia din trupurile fiilor săi pre carii va mâncà, pentrucă nimica nu i-a rămas lui ca să deà întru strâmtorarea ta și întru necazul tău, cu care te vor necăji pre tine vrăjmașii tăi în toate cetățile tale.
56Și cea gingașe între voi și cea fragetă foarte, care n’a cercat a călcà cu talpa piciorului său pre pământ pentru gingășie și frăgizime, rău va cautà cu ochiul asupra bărbatului său cel din sânul ei și asupra feciorului său și asupra fetei sale.
57Și soartea, care a ieșit printre coapsele ei, și fătul său, pre care-l va naște; pre aceștia va mâncà întru ascuns pentru lipsa tuturor întru strâmtorarea ta și întru necazul tău, cu care te va necăjì vrăjmașul tău în cetățile tale.
58De nu vei ascultà, ca să faci toate cuvintele legii aceștia, care sunt scrise în cartea aceasta, și să vă temeți de numele cel cinstit și minunat, adică: de Domnul Dumnezeul tău.
59Și minunate va face Domnul bătăile tale și bătăile seminții tale, bătăi mari și minunate și boale rele și statornice.
60Și va aduce asupra ta toate nevoile cele rele ale Eghipetului, de care te-ai temut tu de către fața lor și se vor lipì de tine.
61Și toată boala și toată bătaea, care nu sunt scrise în cartea legii aceștia, va aduce Domnul asupra ta, până ce te va pierde.
62Și veți rămâneà puțini cu numărul, cei ce mai înainte ați fost ca stelele cerului de mulți, pentrucă n’ai ascultat glasul Domnului Dumnezeului tău.
63Și în ce chip s’au bucurat Domnul de voi, ca să vă facă vouă bine și să vă înmulțească pre voi; așà se va bucurà Domnul de voi, ca să vă piarză pre voi. Și veți fi scoși din pământul, în care mergeți să-l moșteniți.
64Și te va împrăștià pre tine Domnul Dumnezeul tău în toate neamurile dela o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, și vei sluji acolo altor dumnezei, lemnelor și pietrelor, pre carii nici tu nu i-ai știut, nici părinții tăi.
65Și nici între neamurile acelea nu vei aveà odihnă, nici va odihnì talpa piciorului tău, și-ți va da ție Domnul acolo inimă sperioasă și ochi întunecați și suflet istovit.
66Și va fi vieața ta spânzurată înaintea ochilor tăi, și te vei teme ziua și noaptea și nu vei crede vieții tale.
67Dimineața vei zice: o, când se va face seară! Și seara vei zice: o, când se va face dimineață! De frica inimii tale, de care te vei teme și de vederile, care vei vedeà cu ochii tăi.
68Și te va întoarce Domnul în Eghipet cu luntri, în calea care am zis ție, mai mult n’o vei vedeà. Și acolo vă veți vinde vrăjmașilor voștri, să fiți robi și roabe, și nu va fi cine să vă cumpere.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org