BOR 1914 · Capitolul 7 / 14
Tovit 7
1Și au venit la casa lui Raguil, și i-a întâmpinat pre ei Sara, și s’a închinat lor, și aceștia ei, și i-a băgat pre dânșii în casă.
2Și a zis Raguil către Edna muerea sa: cum seamănă tinerelul acesta cu Tovit nepotul meu.
3Și i-a întrebat pre ei Raguil: de unde sunteți fraților?
4Și ei au zis lui: din fiii lui Neftalim cei robiți la Ninevi.
5Și a zis el către ei: cunoașteți pre Tovit fratele nostru? Și ei ziseră: îl cunoaștem.
6Și a zis lor: sănătos este? Iar ei i-au zis lui: trăește și este sănătos și a zis Tovie: tată’mi este.
7Și a sărit Raguil și l-a sărutat pre el și a plâns, și l-a binecuvântat pre el, și i-a zis lui: fiu de om bun și de omenie ești.
8Și auzind că Tovit a pierdut ochii săi, s’a întristat și a plâns, și Edna femeia lui și Sara fata lui au plâns.
9Și i-a primit pre ei cu osârdie și a tăiat un berbece din oi, și a pus înainte bucate multe.
10Și a zis Tovie către Rafail: Azarie frate! Grăiește de cele ce ziceai tu pre cale, și să se săvârșiască lucrul, și a spus cuvântul lui Raguil.
11Și a zis Raguil către Tovie: mănâncă și beà și fii vesel, că ție se cuvine să iei pre fata mea.
12Însă voiu spune ție adevărul: dat-am pre fata mea la șapte bărbați, și în noaptea în care au intrat ei la ea, au murit. Ci ține’ți firea și fii vesel.
13Și a zis Tovie: nu voiu gustà nimic aici, până când nu o veți aduce și o veți pune înaintea mea.
14Și a zis Raguil: ià-o pre ea de acum după lege, că tu ești ei frate și ea îți este ție soră. Iar milostivul Dumnezeu să vă deà vouă cele mai bune.
15Și a chemat pre Sara fata sa și luându-o de mână, o a dat pre ea muere lui Tovie și a zis: iată după legea lui Moisì ià-o pre ea, și o dù la tatăl tău, și i-a binecuvântat pre ei.
16Și a chemat pre Edna muerea sa, și luând carte a scris legătura și o a pecetluit. Și au început a mâncà.
17Și a chemat Raguil pre Edna muerea sa, și a zis ei: Soro! Gătește cealaltă cămară și o bagă pre ea acolo.
18Și a făcut precum i-a zis, și băgând-o pre ea acolo a plâns, așijderea și fata împreună a plâns.
19Și a zis către ea: cutează fiică, Domnul cerului și al pământului te va bucurà pre tine pentru întristarea ta aceasta, cutează fiică.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org