Tovit 12

1Și a chemat Tovit pre Tovie fiul său, și i-a zis lui: vezi fiule de plătește simbria omului celui ce a mers cu tine și a’i mai adaoge lui trebue.

2Și Tovie a zis: tată! Nu’mi pare rău de voiu dà lui jumătate din cele ce am adus, că pre mine m’a adus ție sănătos, și pre femeia mea o a tămăduit și argintul meu l-a adus și pre tine așijderea te-a vindecat.

3Și a zis bătrânul: cu dreptul se cade lui; și a chemat pre înger, și i-a zis lui: ià jumătate din toate câte ați adus, și mergi sănătos.

4Atunci îngerul chemând pre amândoi într’ascuns, le-a zis lor: binecuvântați pre Dumnezeu și vă mărturisiți lui, și dați slavă lui, și vă mărturisiți lui înaintea tuturor celor vii, pentru cele ce au făcut cu voi.

5Bine este a binecuvântà pre Dumnezeu, și a prea înălțà numele lui, cuvintele lucrurilor lui Dumnezeu cu cinste arătându-le, și nu vă leneviți a vă mărturisì lui.

6Taina împăratului bine este a o ascunde, iar lucrurile lui Dumnezeu a le descoperì, slavă este.

7Faceți bine și răul nu vă va aflà pre voi.

8Bună este rugăciunea cu post și cu milostenie și cu dreptate; mai bine este puțin cu dreptate, decât mult cu strâmbătate.

9Mai bine este a face milostenie, decât a strânge aur, că milostenia din moarte izbăvește, și aceasta curăță tot păcatul.

10Cei ce fac milostenie și dreptate, umpleà-se-vor de vieață; iar cei ce păcătuesc, vrăjmași sunt vieței lor.

11Nu voiu ascunde de către voi nici un cuvânt.

12Că am zis: că taina împăratului bine este a o ascunde; iar lucrurile lui Dumnezeu a le descoperì slavă este.

13Deci când te rugai tu și nora ta Sara, eu am adus pomenirea rugăciunii voastre înaintea celui sfânt, și când îngropai pre cei morți așijderea eram de față cu tine.

14Și când nu te-ai lenevit a te sculà și a lăsà prânzul tău, ca să mergi să îngropi pre cel mort nu erà necunoscută mie fapta ta cea bună, ci împreună cu tine eram.

15Și acum m’au trimis pre mine Dumnezeu să te vindec pre tine, și pre nora ta Sara.

16Eu sunt Rafail unul din cei șapte îngeri sfinți, cari aduc rugăciunile sfinților, și ies înaintea slavei celui sfânt.

17Și s’au turburat amândoi, și au căzut pre fețele lor, că se înfricoșase.

18Și le-au zis lor: nu vă temeți că pace va fi vouă; iar pre Dumnezeu binecuvântați în veac, că nu cu darul meu, ci cu voea Dumnezeului nostru am venit, pentru aceea bine să’l cuvântați pre el în veci.

19În toate zilele mă arătam vouă, și n’am mâncat nici am băut, ci numai vedere vedeați voi, iar acum mărturisiți-vă lui Dumnezeu, că mă suiu la cel ce m’au fost trimis, și scriți în carte toate câte s’au săvârșit.

20Și s’a sculat, și mai mult nu l-au văzut, și mărturiseau lucrurile cele mari și minunate ale lui Dumnezeu și cum s’a arătat lor îngerul Domnului.