Tovit 2

1Și după ce m’am întors eu la casa mea, mi s’a dat mie Ana muerea mea și Tovie fiul meu; iar la sărbătoarea Cincizecimei, care este sfântă a șaptea săptămână, făcutu-s’a prânz bun mie, și am șezut să mănânc.

2Și văzând că sunt bucate multe, am zis fiului meu: mergi și adu pre care vei aflà din frații noștri lipsit, care își aduce aminte de Domnul; și iată eu te aștept.

3Iar el viind a zis: tată! Unul din neamul nostru sugrumat zace lepădat în târg.

4Atunci eu mai nainte de a gustà, sărind l-am luat pre el și l-am dus la o casă până când a apus soarele,

5Și întorcându-mă m’am spălat și am mâncat pâinea mea supărat.

6Și mi-am adus aminte de prorocia lui Amos, cum a zis: întoarce-se-vor sărbătorile voastre întru plângere și toate veseliile voastre întru tânguire, și am plâns; și după ce a apus soarele m’am dus, și săpând l-am îngropat.

7Iar vecinii râdeau zicând: nu se teme mai mult acesta, că se va omorî pentru lucrul acesta, măcar că odată cu fuga abià a scăpat; și acum iar îngroapă pre cei morți?

8Și într’acea noapte fiind ostenit de îngropăciune, m’am culcat pângărit lângă peretele curței, cu fața descoperită.

9Și nu știam că sunt pasări în părete, și fiindu’mi ochii mei deschiși, s’au găinat pasările fierbinte în ochii mei, și s’au făcut albețe în ochii mei, și am mers la doftori și nu mi-a folosit.

10Și m’a hrănit Ahiahar până am mers în Elemaida.

11Iar muerea mea Ana făceà lucruri muerești, și le trimeteà stăpânilor.

12Și aceia i-au plătit ei, și i-au dat și un ied.

13Și când a venit la mine a început a strigà, și i-am zis ei: de unde este iedul? Au de furat este? Dă’l stăpânilor, că nu este slobod a mâncà de furat.

14Iar ea a zis: dar mi s’a dat mie afară de plată. Ci nu o am crezut, și am zis să’l deà înapoi stăpânilor și m’am mâniat pre ea.

15Iar ea răspunzând mi-a zis mie: unde sunt milosteniile tale și dreptățile tale? Iată cunoscute sunt toate cu tine.