Tovit 5

1Și răspunzându-i Tovie a zis: tată! Face-voiu toate câte ai poruncit mie.

2Ci, cum voiu puteà luà argintul dela el, de vreme ce nu’l cunosc pre el?

3Și i-a dat lui scrisoarea mâinei și i-a zis lui: caută’ți om, care să meargă cu tine, și să’i plătesc lui simbrie până sunt viu, și ducându-te ià argintul.

4Și s’a dus să caute om, și a aflat pre Rafail, care erà înger și nu știeà, și i-a zis lui: poți merge cu mine în Raghisul Midiei, și știi locurile?

5Și a zis îngerul: eu voiu merge cu tine, și la Gavail fratele nostru am mas.

6Și a zis Tovie către el: așteaptă-mă să spuiu tatălui meu. Și i-a zis lui: mergi, și să nu zăbovești.

7Și mergând a spus tatălui său: iată am aflat om care va merge cu mine, iar el a zis: chiamă’l pre el la mine, ca să cunosc din ce neam este, și de este om credincios, ca să meargă cu tine.

8Și l-a chemat pre el, și a intrat și s’a închinat unul altuia.

9Și a zis Tovit lui: frate, din ce neam și din ce sămânță ești tu? Spune’mi.

10Și i-a zis lui: neam și seminție cerci tu? Au năimit, care să meargă cu fiul tău?

11Și i-a zis Tovit lui: voiu frate să cunosc neamul tău și numele.

12Iar el a zis: eu sunt Azaria al lui Ananie celui mare din frații tăi.

13Și i-a zis Tovit lui: sănătos să vii frate și să nu te superi pre mine, pentrucă am întrebat să știu neamul tău și sămânța ta.

14Și tu ești fratele meu din neam frumos și bun, că am cunoscut pre Anania și pre Ionatan fiii lui Sameu celui mare.

15Că mergeam împreună la Ierusalim a ne închinà, aducând cele întâiu născute și zeciuelele roadelor, și n’au rătăcit cu rătăcirea fraților noștri.

16Din rădăcină bună ești frate; ci spune’mi, ce simbrie să’ți dau? O drahmă pre zi, și cele de lipsă ție, ca și fiului meu.

17Și încă voiu mai adaoge ție pre deasupra simbriei, de vă veți întoarce sănătoși.

18Și s’a tocmit așà și a zis către Tovie: gătește-te de cale, și să călătoriți bine.

19Și a gătit fiul lui cele de cale.

20Și i-a zis lui tatăl lui: mergi cu omul acesta, iar Dumnezeu cel ce lăcuește în cer, să îndrepteze calea voastră, și îngerul lui Dumnezeu să meargă împreună cu voi.

21Și au ieșit amândoi să meargă, și câinele pruncului a mers cu ei.

22Și a plâns Ana muma lui, și a zis către Tovit: pentruce ai mânat pre fiul nostru?

23Au nu erà el toiagul mâinii noastre? Intrând și ieșind înaintea noastră.

24Argint la argint să nu sosească, ci el urâciune fiului nostru să se facă.

25Că precum ni s’a dat nouă a trăì dela Domnul, aceasta destul este nouă.

26Și i-a zis ei Tovit: nu aveà grije soro! Sănătos va venì, și ochii tăi îl vor vedeà pre el.

27Că înger bun va merge împreună cu el, și se va îndreptà calea lui, și se va întoarce sănătos. Și a încetat a mai plânge.