Tovit 10

1Iar Tovit tatăl lui numărà toate zilele.

2Și după ce s’au plinit zilele călătoriei, și n’au venit, a zis Tovit: să nu cumvà să se fi rușinat? Au nu cumvà să fi murit Gavail, și nimenea nu este, care să’i deà lui argintul? Și s’a întristat foarte.

3Și i-a zis lui muierea: a pierit pruncul, de vreme ce zăbovește; și a început a’l plânge pre el, și a zis: vai! Rău îmi pare fiule, că te-am lăsat, lumina ochilor mei.

4Iar Tovit i-a zis ei: taci nu te supărà, că sănătos este; și ea a zis lui: taci nu mă înșelà, a pierit pruncul meu.

5Și mergeà în toate zilele afară la drumul, pre care s’a fost dus, și ziua pâine nu mâncà, și nopțile toate nu încetà a plânge pre Tovie fiul său, până ce s’au sfârșit cele patrusprezece zile de nuntă, care s’a jurat Raguil să le petreacă el acolo,

6Și a zis Tovie lui Raguil: slobozești-mă, că tatăl meu și muma mea mai mult nu nădăjduesc că mă vor mai vedeà.

7Și i-a zis lui socrul său: rămâi la mine, și eu voiu trimite la tatăl tău și voiu arătà lui cele despre tine.

8Iar Tovie a zis: nu, ci mă sloboade la tatăl meu.

9Și sculându-se Raguil a dat lui pre Sara muierea lui, și jumătate din avuții, oameni, vite și argint, și binecuvântându’i pre ei i-a slobozit, zicând:

10Dumnezeul cerului să vă fericească pre voi fiilor mai ’nainte de ce voiu murì eu.

11Iar fetei i-a zis: cinstește pre socrii tăi, că ei sunt acum părinții tăi, să auz de tine veste bună, și o a sărutat pre ea.

12Și Edna a zis către Tovie: frate iubite! Domnul cerului să te așeze, și să’mi deà mie să văz pre fiii tăi din Sara fata mea, ca să mă veselesc înaintea Domnului.

13Și iată puiu la tine ca pre un odor pre fiica mea, și să nu o mâhnești pre ea.

14După aceasta s’a dus și Tovie binecuvântând pre Domnul, că au îndreptat calea sa, și bine au cuvântat pre Raguil și pre Edna femeia lui.

15Și au mers până ce s’au apropiat ei de Ninevi.