Luca 15

1Și erà apropiindu-se de dânsul toți vameșii și păcătoșii ca să’l asculte pre el.

2Și cârtiau Fariseii și Cărturarii zicând: acesta pre păcătoși primește și mănâncă cu dânșii.

3Și au zis către ei pilda aceasta, grăind:

4Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintru ele, au nu lasă pre cele nouăzeci și nouă în pustie și merge după cea pierdută, până când o află pre ea?

5Și aflându-o o pune pre umerile sale bucurându-se.

6Și venind la casa sa, chiamă prietenii și vecinii, zicând lor: bucuratì-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută.

7Zic vouă: că așà va fi bucurie în cer de un păcătos ce se pocăește, decât de nouăzeci și nouă de drepți, cărora nu le trebuește pocăință.

8Sau care muiere având zece drahme, de pierde o drahmă, au nu aprinde făclia și mătură casa și caută cu deadinsul până o află?

9Și aflându-o, chiamă prietenele și vecinele, zicând: bucurați-vă cu mine, că am găsit drahma care o am pierdut.

10Așà zic vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăește.

11Și au zis: un om aveà doi feciori;

12Și a zis cel mai tânăr din ei tatălui său: tată, dă’mi partea ce mi se cade de avuție. Și le-a împărțit lor avuția.

13Și nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel mai tânăr s’a dus într’o țară departe și acolo a risipit toată avuția sa, viețuind întru desmierdări.

14Și cheltuind el toate, s’a făcut foamete mare într’acea țară, și el a început a se lipsì.

15Și mergând s’a lipit de unul din locuitorii țărei aceleea și l-a trimis pre el la țarinele sale să pască porcii.

16Și dorià să’și sature pântecele său de roșcovele ce mâncau porcii, și nimeni nu’i dà lui.

17Iar viindu’și întru sine, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame!

18Sculà-mă-voiu și mă voiu duce la tatăl meu și voiu zice lui: tată, greșit-am la cer și înaintea ta.

19Și nu mai sunt vrednic a mă chemà fiul tău, fă-mă ca pre unul din argații tăi.

20Și sculându-se, a venit la tatăl său. Iar el încă departe fiind, l-a văzut pre dânsul tatăl lui și i s’a făcut milă, și alergând, a căzut pre grumazii lui și l-a sărutat pre el.

21Și a zis lui feciorul: tată, greșit-am la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic a mă chemà fiul tău.

22Și a zis tatăl către slugile sale: aduceți haina cea dintâiu și’l îmbrăcați pre el, și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui;

23Și aducând vițelul cel hrănit, îl junghiați, și mâncând să ne veselim;

24Că fiul meu acesta mort erà și a înviat și pierdut erà și s’a aflat. Și au început a se veselì.

25Iar feciorul lui cel mai mare erà la țarină, și dacă a venit și s’a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri.

26Și chemând pre unul din slugi, l-a întrebat, ce sunt acestea?

27Iar el a zis: că fratele tău a venit, și a junghiat tatăl tău vițelul cel hrănit, pentrucă sănătos pre el l-a primit.

28Și s’a mâniat și nu vreà să intre, iar tatăl lui ieșind, îl rugà pre el.

29Iar el răspunzând, a zis tatălui său: iată, atâția ani slujesc ție, și niciodată porunca ta n’am călcat, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei,

30Iar când venì fiul tău acesta, care a mâncat avuția ta cu curvele, junghiași lui vițelul cel hrănit.

31Iar el a zis lui: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt.

32Ci se cădeà a ne veselì și a ne bucurà, căci fratele tău acesta mort erà și a înviat, și pierdut erà și s’a aflat.