BOR 1914 · Capitolul 3 / 24
Luca 3
1Iar în anul al cincisprezecelea al împărăției lui Tiberie Chesarului domnind Pilat din Pont în Iudeea și Irod stăpânind a patra parte pre Galileea, iar Filip fratele lui, stăpânind a patra parte pre Ituria și pre laturea Trahoniei, și Lisanie a patra parte stăpânind pre Avilinia;
2În zilele Arhiereilor Ana și Caiafa, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan fiul Zahariei în pustie.
3Și a venit în toată laturea Iordanului, propoveduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor;
4Precum este scris în cartea cuvintelor Isaiei prorocului, care zice: glasul celui ce strigă în pustie: gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui.
5Toată valea se va umpleà, și tot muntele și măgura se va smerì; și vor fi cele strâmbe drepte, și cele colțuroase căi netede;
6Și va vedeà tot trupul mântuirea lui Dumnezeu.
7Deci ziceà noroadelor celor ce mergeau să se boteze dela el: pui de năpârci, cine v’a arătat vouă ca să fugiți de mânia ceea ce va să fie?
8Faceți dar roduri vrednice de pocăință, și nu începeți a zice întru voi: tată avem pre Avraam; că zic vouă, că poate Dumnezeu și din pietrile acestea să ridice fii lui Avraam.
9Că iată și securea la rădăcina pomilor zace; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie și în foc se aruncă.
10Și’l întrebau pre el noroadele, zicând: dar ce vom face?
11Răspunzând, zicea lor: cel ce are două haine, să deà celui ce n’are; și cel ce are bucate, asemenea să facă.
12Și au venit și vameșii să se boteze dela dânsul, și au zis către el: Învățătorule, ce vom face?
13Iar el a zis către dânșii: nimic mai mult decât este rânduit vouă, să nu faceți.
14Și’l întrebau și ostașii, zicând: și noi ce vom face? Și a zis către dânșii: pre nimeni să nu asupriți, nici să clevetiți, și să vă îndestulați cu lefile voastre.
15Iar așteptând norodul și cugetând toți întru inimele sale de Ioan, ca nu cumvà el să fie Hristos,
16Răspuns-a Ioan tuturor, zicând: eu cu apă vă botez pre voi; dar vine cel mai tare decât mine, căruia nu sunt vrednic a’i dezlegà cureaua încăltămintelor lui. Acesta va botezà pre voi cu Duhul Sfânt și cu foc;
17A cărui lopata este în mâna lui, și va curățì aria sa, și va adunà grâul în jitnița sa, iar plevele le va arde cu focul nestins.
18Multe încă și altele binevestià norodului, mângâindu’l.
19Iar Irod, cel a patra parte stăpânitor, mustrat fiind de el, pentru Irodiada muierea frăține-său, și pentru toate relele care a făcut Irod,
20A adaus și aceasta preste toate, și a închis pre Ioan în temniță.
21Și a fost dacă s’a botezat tot norodul, și Iisus botezându-se și rugându-se, s’a deschis cerul,
22Și s’au pogorît Duhul Sfânt cu chip trupesc, ca un porumb, preste dânsul; și glas din cer s’a făcut, zicând: tu ești Fiul meu cel iubit, întru tine bine am voit.
23Și acest Iisus erà ca de treizeci de ani începând, fiind (precum se socotià) fiul lui Iosif, al lui Ilí,
24Al lui Matàt, al lui Levì, al lui Melhì, al lui Ianà, al lui Iosif,
25Al lui Matatía, al lui Amòs, al lui Naùm, al lui Eslí, al lui Nanghè,
26Al lui Maát, al lui Matatía, al lui Semeí, al lui Iosif, al lui Iúda,
27Al lui Ioná, al lui Risá, al lui Zorovável, al lui Salatiíl, al lui Nirí,
28Al lui Melhí, al lui Adí, al lui Cosám, al lui Elmodám, al lui Ir.
29Al lui Iosí, al lui Elièzer, al lui Iorím, al lui Matát, al lui Levì,
30Al lui Simeòn, al lui Iúda, al lui Iosíf, al lui Ionán, al lui Eliachím,
31Al lui Meleá, al lui Mainan, al lui Matatá, al lui Natán, al lui Davíd,
32Al lui Iesè, al lui Ovìd, al lui Vooz, al lui Salmon, al lui Naasòn,
33Al lui Aminadáv, al lui Arám, al lui Esròm, al lui Farès, al lui Iúda,
34Al lui Iacòv, al lui Isaàc, al lui Avraám, al lui Tára, al lui Nahòr,
35Al lui Sarúh, al lui Ragáv, al lui Falèc, al lui Èver, al lui Salà.
36Al lui Cainán, al lui Arfaxád, al lui Sim, al lui Nòe, al lui Lámeh.
37Al lui Matusalá, al lui Enòh, al lui Iáred, al lui Maleleíl, al lui Cainán.
38Al lui Enòs, al lui Sit, al lui Adam, al lui Dumnezeu.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org