Luca 7

1Și după ce au sfârșit toate cuvintele sale întru auzul norodului, au intrat în Capernaum.

2Iar sluga unui sutaș fiind bolnavă, vreà să moară, care erà la dânsul de cinste.

3Și auzind de Iisus, a trimis la dânsul bătrâni ai Iudeilor, rugându’l pre el ca să vină să mântuiască sluga lui.

4Iar ei venind către Iisus, îl rugau pre el cu deadinsul, zicând: că este vrednic acela căruia vei dà aceasta;

5Căci iubește neamul nostru, și sinagoga el o a zidit nouă.

6Iar Iisus mergeà cu dânșii. Și nefiind el departe de casă, a trimis la dânsul sutașul prieteni, grăind lui: Doamne, nu te ostenì; că nu sunt vrednic ca să intri supt acoperemântul meu;

7Pentru aceea nici pre mine nu m’am socotit a fi vrednic a venì către tine, ci zì cu cuvântul, și se va tămăduì sluga mea.

8Că și eu sunt om rânduit supt dregătorie, având supt sinemi slujitori, și zic acestuia: mergi, și merge; și altuia: vino și vine; și slugei mele: fă aceasta și face.

9Iar Iisus auzind acestea, s’au minunat de el, și întorcându-se au zis norodului, care mergeà după dânsul: grăesc vouă, că nici întru Israil n’am aflat atâta credință.

10Și întorcându-se trimișii acasă, au aflat pre sluga cea bolnavă sănătoasă.

11Și a fost după acestea mergeà într’o cetate ce se chemà Nain, și împreună cu dânsul mergeau ucenicii lui mulți și norod mult.

12Iar dacă s’au apropiat către poarta cetăței, iată, scoteau pre un mort, fiu unul născut al maicei sale, și aceea erà văduvă; și norod mult din cetate erà cu dânsa.

13Și văzând-o pre dânsa Domnul, i s’au făcut milă de ea, și au zis ei: nu plânge.

14Și apropiindu-se, s’au atins de pat; iar cei ce îl duceau, au stătut, și el au zis: tânărule, ție grăesc: scoală-te!

15Și a șezut drept mortul și a început a grăì. Și l-au dat pre el maicei lui.

16Și a luat frică pre toți, și slăviau pre Dumnezeu, grăind, că proroc mare s’a sculat întru noi, și că au cercetat Dumnezeu pre norodul său.

17Și a ieșit cuvântul acesta de el, întru toată Iudeea și întru toată laturea.

18Și au vestit lui Ioan, ucenicii lui, de toate acestea.

19Și chemând Ioan pre doi din ucenicii săi, i-a trimis către Iisus, zicând: tu ești cela ce vine, sau pre altul să așteptăm?

20Și venind către el bărbații aceia, au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis pre noi către tine, zicând: tu ești cela ce vine, sau pre altul să așteptăm?

21Și într’acel ceas au tămăduit pre mulți de boale și de răni și de duhuri rele, și au dat vedere multor orbi.

22Și răspunzând Iisus, au zis lor: mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și ați auzit; că orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții se scoală, săracilor bine se vestește.

23Și fericit este cel ce nu se va smintì întru mine.

24Iar dacă s’au dus vestitorii lui Ioan, au început a grăì către noroade de Ioan: ce ați ieșit în pustie să vedeți? Au trestie clătită de vânt?

25Dar ce ați ieșit să vedeți? Au om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt în haine scumpe și petrec întru desfătare, în casele împărătești sunt.

26Dar ce ați ieșit să vedeți? Au proroc? Adevăr grăiesc vouă: și mai mult decât proroc.

27Acesta este de care este scris: iată eu trimit îngerul meu înaintea feței tale, care va gătì calea ta înaintea ta:

28Că zic vouă: mai mare proroc între cei născuți din muieri de cât Ioan Botezătorul, nimeni nu este, iar cel mai mic întru împărăția lui Dumnezeu, mai mare decât el este.

29Și tot norodul auzind, drept a mărturisit pre Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

30Iar Fariseii și legiuitorii au lepădat dela sine sfatul lui Dumnezeu, nebotezându-se dela dânsul.

31Deci cu cine voiu asemănà pre oamenii neamului acestuia? Și cu cine sunt asemenea?

32Asemenea sunt cu copiii ce șed în târg și strigă unii către alții și zic: fluerat-am vouă și n’ați jucat; cântat-am de jale vouă și n’ați plâns.

33Că a venit Ioan Botezătorul, nici pâine mâncând, nici vin bând, și ziceți: drac are.

34Au venit Fiul Omului mâncând și bând, și ziceți: iată om mâncător și băutor de vin, prieten vameșilor și păcătoșilor.

35Și s’a îndreptat înțelepciunea dela toți fiii săi.

36Și’l rugà pre el unul din Farisei, ca să mănânce cu el. Și intrând în casa Fariseului, a șezut.

37Și iată, o muiere din cetate, care erà păcătoasă, înțelegând că șade în casa Fariseului, aducând un alavastru cu mir,

38Și stând lângă picioarele lui dinapoi, plângând a început a udà picioarele lui cu lacrămi, și cu perii capului ei le ștergeà, și sărutà picioarele lui, și le ungeà cu mir.

39Iar văzând Fariseul care chemase pre el, a zis întru sine, grăind: acesta de ar fì proroc, ar ștì cine și ce fel de muiere este ceea ce se atinge de el, că este păcătoasă.

40Și răspunzând Iisus, au zis către el: Simone, am oare ce să’ți zic. Iar el a zis: Învățătorule, zì.

41Doi datornici erau oarecăruia cămătarnic; unul erà dator cu cinci sute de dinari, iar celalt cu cincizeci;

42Și neavând ei cu ce plătì, amândurora le-au dăruit. Deci care dintr’înșii, spune’mi, mai mult va iubì pre el?

43Iar Simon răspunzând, a zis: socotesc că acela căruia i-a dăruit mai mult. Iar el au zis lui: drept ai judecat.

44Și întorcându-se către muiere, au zis lui Simon: vezi pre această muiere? Am intrat în casa ta, apă pre picioarele mele n’ai dat, iar aceasîa cu lacrămi mi-a udat picioarele mele și le-a șters cu părul capului ei.

45Sărutare mie nu mi-ai dat, iar aceasta de când am intrat, n’a încetat sărutându’mi picioarele mele.

46Cu untdelemn capul meu nu l-ai uns, iar aceasta cu mir mi-a uns picioarele mele.

47Pentru aceea grăesc ție: iartă-se păcatele ei cele multe, că a iubit mult. Iar cui se iartă puțin, iubește mai puțin.

48Și au zis ei: iartă-ți-se ție păcatele tale.

49Și au început cei ce ședeau cu dânsul a grăì întru sine: cine este acesta care iartă și păcatele?

50Și au zis către muiere: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.