Iudita 7

1Iar a doua zi a poruncit Olofern la toată oștirea sa și la tot poporul său, care a venit într’ajutor lui, să purceadă asupra cetății Vetulia, și să apuce suișurile muntelui, și să deà răsboiu asupra fiilor lui Israil.

2Și a purces în ziua aceea tot bărbatul cel tare al lor, și oștirea lor cea de o sută și șaptezeci de mii de bărbați răsboinici pedestri, și călăreți douăsprezece mii, afară de împiedecări și de alți bărbați pedestri, cari mergeau împreună cu ei mulțime multă foarte.

3Și a tăbărît în vale aproape de Vetulia la izvor, și s’a întins lățimea dela Dotaim până la Veltem, și în lungime dela Vetulia până la Chiamon împreajma Ezdrilomului.

4Iar fiii lui Israil, dacă au văzut mulțimea lor, s’au turburat foarte, și a zis fiecare către aproapele său: acum vor acoperì aceștia toată fața pământului acestuia, și nici munții cei înalți, nici văile, nici dealurile nu vor suferì greutatea lor.

5Și a luat fiecare armele sale cele de răsboiu, și au ațâțat foc în turnurile sale, și au străjuit toată noaptea aceea.

6Iar în ziua a doua a scos Olofern toată călărimea lui în fața fiilor lui Israil, cari erau în Vetulia, și a socotit suișurile cetății lor, și izvoarele apelor lor le-a cercat și le-a luat pre ele, și a pus la ele cete de oameni răsboinici, iar el s’a întors la poporul său.

7Și viind la el toți boierii fiilor lui Isav și toți povățuitorii poporului lui Moav și domnii cei de pre lângă mare, au zis: să auză acum stăpânul nostru cuvânt, ca să nu se facă stricare în oștirea ta.

8Că poporul acesta al fiilor lui Israil nu nădăjduește în sulițele sale, ci întru înălțimea munților săi, întru cari lăcuesc ei, că nu este lesne a te suì pre vârful munților lor.

9Și acum Doamne! Nu face răsboiu asupra lor, cum se face răsboiul de oștire, și nu va cădeà din poporul tău nici un bărbat.

10Rămâi în tabăra ta păzind pre fiecare din oștirea ta, și să oprească slugile tale izvorul cel de apă, care iese din rădăcina muntelui, că de acolo se adapă toți cei ce lăcuesc în Vetulia, și’i va omorî pre ei setea, și vor dà cetatea lor.

11Iar noi și poporul nostru ne vom suì pre vârfurile cele de aproape ale munților, și vom tăbărî preste ele, să păzim, ca să nu iasă din cetate nici un om.

12Și se vor topì de foamete ei, femeile lor și fiii lor, și mai ’nainte de a venì sabia preste ei, vor pierì în ulițele lăcuinței lor.

13Și vei răsplătì lor cu răsplătire rea, pentrucă n’au ascultat de tine, și n’au ieșit înaintea feții tale cu pace.

14Și au plăcut cuvintele lor înaintea lui Olofern și înaintea tuturor slujitorilor lui, și a rânduit să facă precum au grăit ei.

15Și s’a ridicat tabăra fiilor lui Amon, și împreună cu ei cinci mii din fiii lui Asur, și au tăbărît în vale, și au cuprins apele și izvoarele apelor fiilor lui Israil, și s’au suit fiii lui Isav și fiii lui Amon, și au tăbărît în munte în preajma Dotaimului.

16Și au trimis dintru ei la austru și la răsărit la Ecrevil, care este în preajma Husiei, deasupra pârîului Mohmur, și cealaltă oștire a Asirienilor a tăbărît la câmp și a acoperit toată fața pământului și corturile și poverile lor a tăbărît mulțime multă foarte.

17Și fiii lui Israil au strigat către Domnul Dumnezeul lor, că s’a împuținat duhul lor, pentrucă i-au încunjurat toți vrăjmașii lor, și nu erà a scăpà din mijlocul lor.

18Și a rămas împrejurul lor toată tabăra lui Asur, pedestrașii și carele și călăreții lor treizeci și patru de zile.

19Și celor ce lăcuiau în Vetulia s’au sfârșit toate vasele cele de apă, și lacurile s’au deșertat, și n’aveau să beà să se sature într’o zi, că, cu măsură le dà lor de băut.

20Și au slăbit pruncii lor și femeile lor, și tinerii piereau de sete, și cădeau în ulițele cetății, și în trecătorile porților, și nu erà putere mai mult întru ei.

21Și s’a adunat tot poporul la Oziea și la boierii cetății, tinerii și femeile și pruncii, și au strigat cu glas mare, și au zis înaintea tuturor bătrânilor:

22Judece Dumnezeu între noi și între voi, că ați făcut nouă strâmbătate mare, negrăind de pace cu fiii lui Asur, și acum nu este nouă ajutor; ci ne-au dat pre noi Dumnezeu în mâinile lor, ca să cădem înaintea lor de sete, și cu pierire mare.

23Și acum chemați’i pre ei, și dați cetatea toată de pradă poporului lui Olofern și la toată oștirea lui, că mai bine este nouă să fim de jaf lor, decât să murim de sete.

24Că vom fi robi, și va fì viu sufletul nostru, și nu vom vedeà moartea pruncilor noștri cu ochii noștri, și pre femeile și pre fiii noștri sfârșindu-și sufletele lor.

25Mărturisim asupra voastră cerul și pământul, și pre Dumnezeul nostru și pre Domnul părinților noștri cel ce ne pedepsește pre noi pentru păcatele noastre și pentru păcatele părinților noștri, ca să nu facă după cuvintele acestea în ziua de astăzi.

26Și s’a făcut plângere mare în mijlocul adunării tuturor dimpreună, și au strigat către Domnul Dumnezeu cu glas mare.

27Și a zis către ei Oziea: nădăjduiți fraților, încă cinci zile să așteptăm, în care va întoarce Domnul Dumnezeul nostru mila sa spre noi, că nu ne va părăsi pre noi până în sfârșit.

28Iar după ce vor trece acestea, și nu ne va venì ajutor, voiu face după cuvântul vostru.

29Și a risipit pre popor la tabăra lui, și la ziduri și la turnurile cetății lor s’au dus, iar pre femei și pre prunci la casele lor i-a trimis, și au fost foarte cu mare smerenie în cetate.