Iudita 5

1Și s’a dat de știre lui Olofern mai marele oștirilor lui Asur, cum că fiii lui Israil s’au gătit de răsboiu, și au închis trecătorile munților, și au zidit tot vârful muntelui înalt, și au pus la câmp piedeci.

2Și s’a mânieat cu mânie foarte, și a chemat pre toți boierii lui Moav și pre povățuitorii lui Amon și pre toți domnii margenii mării, și le-a zis lor:

3Spuneți’mi mie fiii lui Hanaan, cine este poporul acesta, care șade în munte? Și ce cetăți sunt în care lăcuesc? Și ce mulțime de oștire au? Și în ce stă tăria și puterea lor? Și cine este la ei împărat, sau mai mare povățuitor al oștirii lor? Și pentru ce nu bagă în seamă, ca să vie înaintea mea împrotivindu-se mai mult decât toți cei ce lăcuesc la apus?

4Și a zis către el Ahior povățuitorul tuturor fiilor lui Amon:

5Asculte domnul meu cuvânt din gura slugii tale, și voiu spune ție adevărul despre poporul acesta, care lăcuiește muntele acesta, care este aproape de tine, și nu va ieșì minciună din gura slugii tale.

6Poporul acesta este din neamul Haldeilor.

7Și a nemernicit mai nainte în Mesopotamiea, că n’a vrut să urmeze dumnezeilor părinților săi, cari au fost în pământul Haldeilor.

8Și au ieșit din calea părinților săi, și s’au închinat Dumnezeului cerului, pre care l-au cunoscut Dumnezeu; pentru aceea i-au scos pre ei dela fața dumnezeilor lor, și au fugit în Mesopotamiea, și au lăcuit acolo zile multe.

9Și au zis Dumnezeul lor să iasă din lăcașul lor, și să meargă în pământul lui Hanaan, și a lăcuit acolo, și s’a înmulțit cu aur și cu argint și cu dobitoace multe foarte.

10Și după aceea s’a pogorît în Eghipet, că acoperise foametea fața pământului lui Hanaan, și au lăcuit acolo, până ce s’au întors, și s’au înmulțlt acolo foarte, și nu erà număr neamului lor.

11Și s’a sculat asupra lor împăratul Eghipetului, și cu vicleșug i-a împilat pre ei, și cu osteneala cărămidăriei i-a asuprit pre ei, și i-a făcut pre ei robi; iar ei au strigat către Dumnezeul lor, și au bătut tot pământul Eghipetului cu rane nevindecate.

12Și i-au scos pre ei Eghiptenli dela fața lor, și au secat Dumnezeu marea Roșie înaintea lor, și i-au adus pre ei către muntele Sinai și Kadis-Varni.

13Și au scos pre toți cei ce lăcuiau în pustie, și au lăcuit în pământul Amoreilor, și pre toți Esevonenii i-au pierdut cu puterea lor.

14Și trecând Iordanul au moștenit tot muntele.

15Și au scos dela fața sa pre Hananeu, pre Ferezeu, pre Ievuseu, pre Sihem și pre toți Ghergheseii, și au lăcuit într’însul zile multe.

16Și până n’au păcătuit înaintea Dumnezeului lor, erau toate bunătățile împreună cu ei, că Dumnezeu cel ce urăște nedreptatea este cu ei.

17Iar când s’au abătut dela calea, care le-au pus lor, foarte mult au pierit în multe răsboaie, și s’au dus robi în pământ strein, și biserica Dumnezeului lor s’a stricat până în pământ, și cetățile lor le-au coprins vrăjmașii.

18Și acum întorcându-se la Dumnezeul lor, s’au suit din locurile risipirii, unde erau risipiți, și au luat Ierusalimul unde este sfințeniea lor, și s’au făcut lăcuitori muntelui acestuia, că erà pustiu.

19Și acum stăpâne doamne! De este necunoștință întru poporul acesta, și de păcătuesc împrotiva Dumnezeului lor, să socotim, că aceasta va fì lor împiedicare, și să ne suim, și să’i batem pre ei.

20Iar de nu este fărădelege în neamul lor, să treacă domnul meu, ca nu cumvà să’i scutească pre ei Domnul lor și Dumnezeul lor pentru ei, și vom fì de ocară înaintea a tot pământul.

21Și a fost după ce a încetat Ahior a grăi cuvintele acestea, a cârtit tot poporul, care stà împrejurul cortului.

22Și ziceau boierii lui Olofern și toți lăcuitorii pământului de pre lângă marginea mării, și a lui Moav, să’l tae pre el; că nu ne vom teme noi de fața fiilor lui Israil, că este popor, care n’are putere, nici tărie să se poată răsboì.

23Drept aceea să ne suim asupra lor, și vor fì de mâncare la toată oștirea ta doamne Oloferne.