1Atunci dus a fost Iisus în pustie de Duhul, ca să se ispitească de diavolul.
2Și postind patruzeci de zile și patruzeci de nopți, după aceea au flămânzit.
3Și venind la dânsul ispititorul a zis: de ești Fiul lui Dumnezeu, zì ca pietrile acestea să se facă pâini.
4Iar el răspunzând au zis: scris este: nu numai cu pâine va trăì omul, ci cu tot graiul ce iese din gura lui Dumnezeu.
5Atunci l-a dus pre el diavolul în sfânta cetate și l-a pus pre el pe aripa bisericei.
6Și a zis lui: de ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre sineți jos, că scris este: Îngerilor săi va poruncì pentru tine, și pre mâini te vor ridicà, ca nu cumvà să împiedici de piatră piciorul tău.
7Și au zis Iisus lui: iarăși scris este: să nu ispitești pre Domnul Dumnezeul tău.
8Apoi l-a dus pre dânsul diavolul într’un munte înalt foarte, și i-a arătat lui toate împărățiile lumei și slava lor;
9Și i-a zis lui: acestea toate le voiu dà ție, dacă căzând te vei închinà mie.
10Atunci au zis Iisus lui: mergi înapoia mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și lui unuia să’i slujești.
11Atunci l-a lăsat pre el diavolul, și iată îngerii au venit la dânsul și slujiau lui.