Biblia › 4 Împărați › 23
BOR 1914 · Capitolul 23 / 25
4 Împărați 23
1Și a trimis împăratul, și a adunat la sine pre toți bătrânii Iudei și ai Ierusalimului.
2Și s’a suit împărătul în casa Domnului, și tot omul Iudei și toți cei ce lăcuesc în Ierusalim împreună cu el, și preoții și prorocii și tot poporul dela mic până la mare, și a cetit în auzul lor toate cuvintele cărții legii, care s’a aflat în casa Domnului.
3Și a stătut împăratul pre loc înalt, și a făcut legătură înaintea Domnului, că vor umblà după Domnul, și vor păzì poruncile lui și mărturiile lui și îndreptările lui, cu toată inima și cu tot sufletul, și vor face cuvintele legăturii aceștia, care sunt scrise în cartea aceasta, și a primit tot poporul legătura aceasta.
4Și a poruncit împăratul lui Helchia preotul cel mare și preoților celor de al doilea rând și celor ce păzesc pragul, să scoață din biserica Domnului toate vasele cele făcute lui Vaal și desimei și la toată puterea cerului, și le-au ars afară de Ierusalim în valea chedrilor, și cenușa lor o au pus în Vetil.
5Și au ars pre Homarimi, pre carii i-au fost pus împărații Iudei să tămâeze pre înălțimi și în cetățile Iudei și împrejurul Ierusalimului, așijderea și pre cei ce tămâiau lui Vaal și soarelui și lunii și planeturilor și la toată puterea cerului.
6Și au scos desișul din casa Domnului afară de Ierusalim în valea chedrilor, și l-au ars și l-au făcut cenușă, și au aruncat cenușa lui preste mormânturile fiilor poporului.
7Și au stricat casa desfrâului celor din casa Domnului, unde țeseau femeile podoabele desișului.
8Și au adus pre toți preoții din cetățile Iudei, și au spurcat înălțimile unde au tămâiat preoții dela Gheval și până la Versaveè, și au stricat și casa porților, care erà la ușa porții lui Isus mai marele cetății, care erà deastânga cum intrà omul pe poarta cetății.
9Însă nu se suiau preoții înălțimilor la jertfelnicul Domnului în Ierusalim, ci numai mâncau azime între frații lor.
10Și au spurcat Tofetul cel din valea fiului lui Enom, ca nimenea să nu-și treacă pre feciorul său sau pre fata sa lui Moloh prin foc.
11Și au depărtat caii, carii i-au fost dat împărații Iudei soarelui, la intrarea în casa Domnului, la cămara lui Natan famenulîn Farurim, și carul soarelui l-a ars cu foc.
12Și jertfelnicile cele de pre casa cea înaltă a lui Ahaz, care le-au făcut împărații Iudei, și jertfelnicile care le-a făcut Manasie într’amândouă curțile casei Domnului, împăratul le-a stricat și le-a rupt de acolo, și a aruncat cenușa lor în pârîul chedrilor.
13Și casa cea din fața Ierusalimului deadreapta muntelui lui Mostat, care o a fost zidit Solomon împăratul lui Israil, Astartei urâciunei Sidonenilor și lui Hamos și desfrânărei lui Moav și lui Moloh urâciunei fiilor lui Amon, le-a spurcat împăratul.
14Și a sfărâmat stâlpii și a stricat desișurile și a umplut locurile lor cu oase de oameni.
15Încă și jertfelnicul cel din Vetil, cel înalt care l-a făcut Ierovoam feciorul lui Navat, cel ce a făcut pre Israil a păcătuì, și jertfelnicul cel înalt și acela l-a stricat, și a zdrobit pietrele lui și le-a sfărâmat ca țărâna, și a ars desișul.
16Și s’a abătut Iosia, și a văzut mormânturile cele ce erau acolo în cetate, și a trimis și a luat oasele din mormânturi, și le-a ars preste jertfelnic și l-a spurcat pre el, după cuvântul Domnului, care l-a grăit omul lui Dumnezeu, când stà Ierovoam la sărbătoare lângă jertfelnic. Și întorcându-se Iosia a ridicat ochii săi spre mormântul omului lui Dumnezeu, cel ce a grăit cuvintele acestea.
17Și a zis: ce este mormântul acela care-l văz eu? Și au răspuns lui oamenii cetății: omul lui Dumnezeu este, cel ce a ieșit din Iuda, și mai nainte a spus cuvintele acestea, care le-ai făcut cu jertfelnicul din Vetil.
18Și a zis: lăsați-l, nimeni să nu atingă oasele lui, și s’au păstrat oasele lui cu oasele prorocului, cel ce a venit din Samaria.
19Încă și toate casele înălțimilor din cetățile Samariei, care le-au făcut împărații lui Israil, ca să mânie pre Domnul, le-a stricat Iosia, și a făcut lor toate lucrurile, care le-a făcut în Vetil.
20Și a junghiat pre toți preoții înălțimilor, carii erau acolo pre jertfelnice, și a ars oase de oameni preste ele, și s’a întors în Ierusalim.
21Și a poruncit împăratul la tot poporul, zicând: faceți Paștile Domnului Dumnezeului vostru, precum este scris în cartea legii aceștia.
22Că nu s’au făcut Paștile acestea din zilele judecătorilor, carii judecau pre Israil și în toate zilele împăraților lui Israil și a împăraților Iudei.
23Fără numai în anul al optsprezecelea al lui Iosie împăratul s’a făcut paștile acestea Domnului în Ierusalim.
24Încă și pre grăitori din pântece și pre gâcitori și Terafinii și idolii și toate urîciunile cele ce s’au făcut în pământul Iudei și în Ierusalim le-a scos împăratul Iosia, ca să întărească cuvintele legii cele scrise în cartea, care o a aflat Helchia preotul în casa Domnului.
25Asemenea lui n’a fost mai nainte de el împărat, care să se fi întors către Domnul cu toată inima sa și cu tot sufletul său și cu toată vîrtutea sa, după toată legea lui Moisì, nici după el nu s’a sculat asemenea lui.
26Ci tot nu s’au întors Domnul de către mâniea iuțimei sale celei mari cu care s’au mânieat pre Iuda, pentru toate întărîtările, cu care l-a întărîtat pre el Manasie.
27Și au zis Domnul: și pre Iuda îl voiu lepădà dela fața mea, precum am lepădat pre Israil, și voiu părăsì cetatea aceasta, care o am ales Ierusalimul, și casa de care am zis: fi-va numele meu acolo.
28Iar celelalte întâmplări ale lui Iosia și toate câte a făcut, au nu sunt acestea scrise în cartea cuvintelor anilor împăraților Iudei?
29În zilele lui s’a suit Faraon Nehao împăratul Eghipetului asupra împăratului Asirienilor la rîul Efratului, și a mers Iosia împăratul întru întâmpinarea lui, și l-a omorît pre el Nehao în Maghedo, dacă l-a văzut pre el.
30Și l-au suit pre el slugile lui mort din Maghedo, și l-au adus în Ierusalim, și l-au îngropat în mormântul lui în cetatea lui David. Și a luat poporul pământului pre Ioahaz feciorul lui Iosia, și l-a uns pre el și l-a făcut împărat în locul tatălui său.
31În vârstă de douăzeci și trei de ani erà Ioahaz, când a început a împărățì, și trei luni a împărățit în Ierusalim, și numele mumei lui erà Amital fata lui Ieremie din Lovna.
32Și a făcut rele înaintea Domnului, după toate câte au făcut părinții lui.
33Și l-a mutat pre el Faraon Nehao în Revlà în pământul Ematului, ca să nu împărățească în Ierusalim, și a poruncit să plătească pământul dajdie o sută de talanți de argint și o sută de talanți de aur.
34Și a pus Faraon Nehao preste ei împărat pre Eliachim feciorul lui Iosie împăratul Iudei în locul lui Iosie tatăl său, și i-a schimbat numele în Ioachim, și pre Ioahaz l-a luat și l-a dus în Eghipet, și a murit acolo.
35Și argintul și aurul l-a dat Ioachim lui Faraon, însă a pus bir pământului, ca să deà argintul precum a poruncit Faraon, fiecare după puterea sa, și a strâns argintul și aurul dela poporul pământului, ca să-l deà lui Faraon Nehao.
36În vârstă de douăzeci și cinci de ani erà Ioachim, când a început a împărățì, și unsprezece ani a împărățit în Ierusalim, și numele mumei lui Ieldaf fata lui Fadail din Rama.
37Și a făcut rele întru ochii Domnului, după toate câte au făcut părinții lui.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org