Bible Explorer

Explorează › Împărați și Cronici alături › De la Iezechia la Iosia

Împărați și Cronici alături · De la Iezechia la Iosia

Paștile lui Iosia

4 Împ 23:21–23 · 2 Par 35:1–19

4 Împărați

4 Împ 23:21–23

21Și a poruncit împăratul la tot poporul, zicând: faceți Paștile Domnului Dumnezeului vostru, precum este scris în cartea legii aceștia.

22Că nu s’au făcut Paștile acestea din zilele judecătorilor, carii judecau pre Israil și în toate zilele împăraților lui Israil și a împăraților Iudei.

23Fără numai în anul al optsprezecelea al lui Iosie împăratul s’a făcut paștile acestea Domnului în Ierusalim.

2 Paralipomene

2 Par 35:1–19

1Și a făcut Iosia Paștele Domnului Dumnezeului său în Ierusalim și a jertfit mielul pascal în ziua a patrusprezecea a lunei cei dintâiu.

2Și a pus pre preoți la rânduiala lor, și i-a întărit pre ei la lucrurile casei Domnului.

3Și a zis Leviților celor tari în tot Israilul ca să se sfințească pre sine Domnului, și a pus sicriul cel sfânt în casa care o a zidit Solomon fiul lui David împăratul lui Israil, și a zis împăratul: n’aveți a ridicà pre umăr nimica, acum dar slujiți Domnului Dumnezeului vostru și poporului său Israil.

4Și vă gătiți după casele voastre părintești și după rândul vostru după scrisoarea lui David împăratul lui Israil, și prin mâna lui Solomon fiul lui.

5Și stați în Biserică după cetele caselor voastre părintești, între frații voștri fiii poporului, și rânduiala casei părintești întru Leviți.

6Și jertfiți Paștele și gătiți fraților voștri, ca să faceți după cuvântul Domnului prin mâna lui Moisì.

7Și Iosia a dat pârgă fiilor poporului oi și miei și iezi din capre, toate pentru Paști, și numărul tuturor a fost treizeci de mii, și viței trei mii. Acestea din averea împăratului.

8Și boierii au dat pârgă poporului și Preoților și Leviților; iar Helchia și Zaharia și Ieil, mai marii casei lui Dumnezeu, au dat și ei Preoților pentru Paști, oi și miei și iezi, două mii și șase sute, și viței trei sute.

9Și Honenia, Vanea, Samea și Natanail fratele lui, și Asavia, Ieil și Iozavad mai marii Leviților, au dat pârgă și ei Leviților pentru Paști, oi cinci mii și viței cinci sute.

10Așà s’a întocmit slujba, și au stătut Preoții la locul lor și Leviții la cetele lor, după porunca împăratului.

11Și au jertfit Paștele și au turnat Preoții sângele din mâna lor, și Leviții au jupuit.

12Și a întocmit arderea de tot ca să le deà lor după împărțire, după casele lor părintești fiilor poporului, ca să aducă Domnului precum este scris în cartea lui Moisì, așà și dimineața.

13Și au fript mielul pascal la foc după rânduială; iar jertfele cele sfinte le-au fiert în căldări și în oale, și bine s’au isprăvit, și în grabă le-au împărțit la toți fiii poporului.

14Și după aceea a gătit luiș și Preoților, că Preoții fiii lui Aaron avusese de lucru cu arderile de tot și cu seurile până în noapte, pentru aceea Leviții au gătit loruși și fraților săi fiilor lui Aaron.

15Și cântăreții fiii lui Asaf la locul lor după poruncile lui David și Asaf și Eman și Iditom prorocii împăratului, și căpeteniile și portarii fiecărei porți, nu erà lor slobod să se miște dela slujba Sfintelor, că frații lor Leviții le găteau lor.

16Așà s’a rânduit și s’a întocmit toată slujba Domnului în ziua aceea a săvârșì Paștele, și au adus arderi de tot pre jertfelnicul Domnului după porunca împăratului Iosia.

17Și fiii lui Israil cari erau de față au făcut Paștele în vremea aceea și sărbătoarea azimelor, șapte zile.

18Și n’au fost Paști asemenea acestuia întru Israil din zilele lui Samuil prorocul, și nici un împărat din Israil n’a făcut Paști Domnului precum a făcut Iosia, și Preoții și Leviții și tot Iuda și Israilul aflându-se de față și cei ce lăcuiau în Ierusalim.

19În anul al optsprezecelea al împărăției lui Iosia s’a făcut Paștele acesta.

Marcate: cuvintele pe care le au toate relatările, în traducerea pe care o citiți. Cele mai dese cuvinte („și”, „el”) nu se marchează; un cuvânt în altă formă poate rămâne nemarcat.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) · Paralele alese de mână după text și verificate cu trimiterile OpenBible.info (CC BY). Alături stă doar aceeași întâmplare sau zicere. OpenBible.info · CC BY